Ce este pașaportul Covid. Ce presupune documentul și ce spune OMS despre el

18 ianuarie 2021 17:21   Național
Ultima actualizare:

Te-ai vaccinat anti Covid-19, poți să călătorești în străinătate. Nu te-ai vaccinat? Stai la tine în țară! Cam așa s-ar traduce, în linii mari, ideea pașaportului Covid sau al certificatului de vaccinare care ar putea să ne fie cerut la graniță, când plecăm în Grecia, de exemplu. Sau în oricare altă țară europeană.

Unii lideri sunt de acord cu obligativitatea acestui document, alții nu. Iar printre cei care consideră ideea ca fiind discriminatorie se numără și președintele Klaus Iohannis. Deocamdată nu a fost luată nici o hotărâre în acest sens dar, la cum evoluează lucrurile nu ar trebui să fim foarte surprinși ca pașaportul covid să devină obligatoriu în anumite state. 

Pașaportul Covid este, de fapt, un document prin care dovedești că ai fost vaccinat. În acest fel, asiguri autoritățile din țara în care vrei să călătorești că nu ești imunizat împotriva coronavirusului și nu există nici un risc să transmiți virusul. 

OMS nu este de acord cu pașaportul Covid 

Comisia de urgenţă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) nu este de acord cu utilizarea certificatelor de vaccinare ca o condiţie pentru accesul străinilor în unele ţări, transmite AFP.

În recomandările formulate comisia arată că deocamdată „există prea multe necunoscute fundamentale în privinţa eficienţei vaccinului pentru reducerea transmiterii (virusului), iar vaccinurile nu sunt încă disponibile decât în cantitate limitată", scrie Agerpres. De asemenea, potrivit OMS, vaccinarea nu trebuie să fie urmată de renunţarea la alte măsuri de precauţie sanitară.

Pașaportul Covid este ideea Greciei 

Grecia a propus un certificat de vaccinare împotriva Covid-19 valabil la nivelul întregii Uniuni Europene, pentru a ușura călătoriile devastate de pandemie. Conform propunerii înaintate de premierul grec, certificatul ar putea fi utilizat la îmbarcarea în orice mijloc de transport.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat inițiativa guvernului elen care permite persoanelor vaccinate să călătorească liber și a solicitat un certificat de vaccinare recunoscut reciproc în toate țările Uniunii Europene, a relatat Euractiv. „Este o cerință medicală să ai un certificat care să ateste că ai fost vaccinat", a afirmat von der Leyen într-un interviu acordat presei portugheze.

Președintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, a explicat la Digi24 că, la nivelul Uniunii Europene, există o directivă privind dreptul la liberă circulație și ședere în UE prin care este prevăzută și situația de excepție prin care se pot impune restricții de la aceste drepturi, pentru a se proteja sănătatea publică.

Mai multe