Ce familie frumoasă are bibliotecarul înotător!
Un român pe care toată Europa îl va ţine minte mulţi ani de acum încolo e pe cale să înfăptuiască ceva nemaiîntâlnit. Avram Iancu, bibliotecarul din Petroşani care înoată de 57 de zile pe Dunăre, mai are 1.000 km pentru a-şi îndeplini visul. Va reuşi, cu siguranţă, şi totul i se va datora familiei sale minunate.
Avram Iancu a înotat 1.860 din cei peste 2.800 km ai Dunării. Ieri a pus piciorul pe pământ românesc, la Moldova Nouă (Caraş-Severin), unde a fost întâmpinat de circa o mie de fani care i-au urmărit aventura pas cu pas.
„Nicăieri nu-i ca acasă”, au fost primele cuvinte pe care le-a rostit când a ieşit din apă, pe faleză. Apoi le-a îmbrăţişat pe cele patru fiinţe dragi, soţia şi cele trei fete, care completează o familie simplă, dar frumoasă şi plină de optimism.
Soţia lui Avram, Ancuţa, i-a fost alături în toate aventurile sale extreme, inclusiv la reuşita incredibilă din august anul trecut, când a traversat înot Canalul Mânecii, fără costum de neopren.
„A fost o experienţă pe care nu vreau să o repet. A fost dură. La toţi în barcă ne-a fost rău. Dar văzându-l pe el acolo în apă, îl percepeam ca şi cum se zbate”, mărturisea Ancuţa într-un reportaj realizat de PRO TV.
Cele trei fete ale lor – Flavia (11 ani), Andrada (10 ani) şi Adina (3 ani) – l-au îmbrăţişat îndelung. Nu l-au mai văzut de aproape două luni pe eroul lor, omul care ar face orice pentru a servi o cauză nobilă.
A înotat pentru a strânge bani pentru căminul de bătrâni din Petroşani, iar banii câştigaţi după traversarea Canalului Mânecii i-a donat pentru „Cuminţenia pământului”.
Întrebat cum poate să înfăptuiască atâtea lucruri ieşite din comun, Avram Iancu a răspuns că se antrenează foarte bine din punct de vedere mental. Şi cum reuşeşti să ţii mentalul sus? „Prin tot ceea ce înseamnă frumos în viaţa mea. Prin copiii mei, prin soţia mea, prin prietenii mei, prin românii mei, prin ţara mea”, a spus Avram Iancu.