Ce "infirmieră" sexy are acasă Liviu Dragnea! Cu ce se ocupă Irina Tănase, iubita cu 30 de ani mai tânără

26 martie 2019 14:43   Național
Ultima actualizare:

Liviu Dragnea şi-a încheiat concediul medical pe care l-a avut săptămâna trecută şi a participat luni, 25 martie, la şedinţa PSD în care s-a validat lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare. Liderul PSD a păşit sprijinit de colegul Codrin Ştefănescu, a vorbit despre diagnosticul pe care l-a primit de la medici, hernie de disc cervicală şi lombară, dar şi despre tratament. Şi, dacă la serviciu iată că se sprijină pe colegi, nici acasă nu e fără ajutor, căci îi este alături iubita cu 30 de ani mai tânără, Irina Tănase.

Liviu Dragnea a vorbit despre diagnosticul pe care l-a primit de la medici, dar şi despre planul de tratament. “Diagnosticul este unul foarte bun, şi anume hernie de disc şi cervicală, şi lombară. Am discutat despre asta şi am convenit să nu facem acum pasul către operaţie, să încercăm cu fizioterapie, kinetoterapie, înot, repaus cât mai mult, mă rog întins, CEx-uri cât mai puţine”, a precizat luni liderul social-democraţilor, conform news.ro.

Şi, dacă în public a avut nevoie permanent de ajutor, ţinându-l mereu de braţ pe Codrin Ştefănescu, este limpede că acasă Liviu Dragnea se lasă în grija partenerei de viaţă Irina Tănase, cu care anul acesta ar fi trebuit să facă nunta. După cum însuşi a declarat, medicii i-au recomandat repaus şi să stea cât mai mult întins, aşa că tânăra de 26 de ani joacă, cel puţin pentru moment, şi rolul de infirmieră.

Fix în urmă cu un an, la Congresul PSD, toată lumea a observant apariţia senzuală a Irinei Tănase, iubita lui Liviu Dragnea. Fusta roz prăfuit, care se mula pe şolduri, bluza albă, fină, care evidenţia bustul generos, dar şi privirile admirative pe care i le arunca liderului PSD, au făcut din Irina Tănase ţinta preferată a fotografilor.

Irina Tănase, tânăra care ar putea deveni doamna Dragnea anul acesta, a început să muncească foarte devreme, primul ei job fiind la Asesoft, compania lui Sebastian Ghiță, pe vremea când acesta din urmă era parlamentar PSD.

La 1 octombrie 2013, Irina Tănase s-a angajat la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca asistentă a lui Liviu Dragnea, decizie care avea să-i schimbe radical viața. Două luni și jumătate mai târziu, conform informațiilor obținute de jurnaliștii de la Rise Project, tânăra își petrecea sărbătorile de iarnă în Brazilia alături de șeful ei. Cum Dragnea era încă un bărbat însurat, cei doi au ajuns separat în Brazilia, Irina fiind însoțită de Mugurel Gheorghiaș, colaboratorul lui Dragnea.

Crăciunul și Revelionul la soare, în Brazilia, avea să devină o tradiție pentru cuplul Irina Tănase – Liviu Dragnea, cei doi revenind aici în anii următori. Divorțul politicianului din 2015 le-a lăsat celor doi cale liberă pentru asumarea publică a relației.

Conform declarației de avere din perioada în care era asistenta lui Dragnea la Ministerul Dezvoltării, Irina Tănase nu are niciun bun de valoare pe numele ei, fie că este vorba despre casă, mașină ori bijuterii. Tânăra are, fără îndoială inima liderului PSD și promisiunea că va fi luată de soție cândva, anul acesta.

Cât despre ocupația actuală a Irinei, primarul Capitalei a lăsat să se înțeleagă că logodnica lui Dragnea a fost implicată în organizarea mai multor campanii umanitare. "Irina este o tânără care cred că este de viitor în sensul în care mi se pare extrem de preocupată ca lucrurile să meargă în direcția bună. Noi o cunoaștem și de la alte întâlniri private. A ajutat foarte mult în organizarea unor evenimente umanitare", a declarat Gabriela Firea la congresul PSD.

Mai multe