Ce mâncau românii de Crăciun în 1937! Începeau cu alune sărate şi ţuică de Văleni

Crăciunul este una din cele mai aşteptate sărbători ale anului, iar mesele sunt încărcate cu mâncare și băutură. Însă, prin anii ʼ30, mesele erau sofisticate și se mâncau și preparate ”de import”.

Conform unui jurnal de bal din 1937, descoperit de lingvistul Ion Coja, mesenii soseau la casa gazdei în jurul prânzului, unde erau întâmpinaţi cu cele mai frumoase tacâmuri şi farfurii. Este vorba de o masă uriaşă la care încăpeau 24 de persoane plină cu bucate care îi aştepta, pe 25 decembrie 1937, pe invitaţii domnului Pascale şi a doamnei Uţa, soţia sa. El negustor şi meseriaş cinstit şi stimat din Obor, ea băcăniţă cu marfă bună. Printre invitați erau  “boieri, ambasadori şi consuli”, care erau aşteptaţi cu masa plină la ora 13.00, în ziua de Crăciun, notează Ion Coja, pe ioncoja.ro.

Oamenii nu se aşezau direct la masa, ci socializau o mare parte din timp. Domnilor li se puneau la dispoziţie ”alune sărate şi ţuică de Văleni”, în timp ce doamnele erau preocupate de retuşarea machiajului, iar copiii de cadourile de Crăciun.

În tot acest timp, masa se umplea de bunătăţi: ouă umplute cu o pastă din ficat de pasăre, roşii umplute cu brânză, caşcaval (cel mai bun era de la oierii sibieni), kaizer, măsline naturale marinate, salam de Sibiu, murături şi piftie de porc şi curcan.

Invitaţii se serveau cu câte puţin din fiecare, fiind îndemnaţi de gazde să nu mănânce prea mult pentru a păstra loc următoarelor bunătăţi. Urma salata de boeuf ”făcută din maioneză pregătită în casă cu ouă de la Săruleşti şi cu un ulei special adus din Albania”. ”Cu o cruce mare, roşie, din murături roşii, gogoşari, peste maioneză strălucitoare», scrie Ion Coja, pe ioncoja.ro.

Mesenii făceau o pauză de la mâncare şi se ridicau de la masă pentru a relua discuţiile despre societate şi politică, timp în care doamnele ajutau la strânsul farfuriilor şi la înlocuirea platourilor cu alte bunătăţi pe bază de peşte.

Icre de Manciuria şi Beluga (negre) şi icre de ştiucă . Cu lămâi frumos tăiate, în spirale şi la icrele negre se mai adăuga unt de Sinaia şi gălbenuş tare de ou.

Pâine prăjită, de la cuptorul de pe Zece Mese, completează lingvistul pe site-ul său. La toate acestea se adăuga şi un platou mare, pe care se afla un şalău cu maioneză, sos alb de lămâie şi somn la grătar.

Apoi, după o altă pauză, se serveau ciorba de perişoare sau supa de pui şi sarmaluţele cu mămăligă. ”Apoi fără întrerupere, apăreau fripturile de porc, curcan şi vânat, cartofii prăjiţi pai-franţuzeşte, murăturile de multe feluri, gogonele, castraveţi, gogoşari. Apoi mici bucăţele de cârnat, ficat, rinichi, şorici, lebăr, caltaboş, mititei, pomana porcului. Două feluri de vin roşu sec, Băbească şi Pietroasele.

Pentru copii se făcea un meniu separat, cu piure şi şniţel vienez.

După masa copioasă musafirii erau invitaţi să se relaxeze la o cafea în salon, după care urmau piesele la patefon, ce aveau să ridice oamenii la dans. Nu lipseau în tot acest timp fructele exotice şi cozonacii pufoşi, umpluţi cu stafide, nucă şi cacao. Pe final, invitaţii erau rugaţi să servească din cele două torturi cu mere (unul pentru Prunc şi celălalt pentru fecioara Maria), iar vinul se schimba cu unul dulce, de Cotnari. Nu se servea şampanie de Crăciun, aceasta fiind păstrată pentru Revelion. Pe la ora 22.00, musafirii erau serviţi cu a doua cafea, numită „sictir caffe”, un apropo că a venit vremea ca invitaţii să-şi ia rămas bun de la gazde şi să se retragă, în sfârşit, la casele lor.

A doua zi, conform obiceiului, gazdele primeau scrisori de mulţumire din partea musafirilor, semn că masa de Crăciun a fost una apreciată de toată lumea.