Ce mârlan! A mers cu BMW-ul pe spațiul verde, amplasat pe linia de tramvai

29 iulie 2017 11:52   Național
Ultima actualizare:

Dacă ai BMW, minte ce-ți mai trebuie? Unui bucureștean „bazat” cu bolid de lux nu îi ajungea bulevardul Liviu Rebreanu să traverseze cartierul Titan, așa că a luat-o pe linia de tramvai, deși strada era liberă.

Numai că, pe bulevardul Liviu Rebreanu din Sectorul 3 al Capitalei, spațiul dintre șine este acoperit cu iarbă. Reabilitarea liniei de tramvai din această zonă a costat de 76 milioane lei și a durat aproape 7 ani. Bine, operațiunile de modernizare nu sunt gata nici acum în totalitate, dar asta nu l-a deranjat pe șoferul cu BMW să încalce legea și bunul simț. 

Revoltat, edilul sectorului 3, Robert Negoiţă, a scris un mesaj pe pagina sa de Facebook. ”Tocmai când discutăm de ridicarea maşinilor care sunt parcate pe spaţiul verde şi distrug.... Nici nu ştiu ce am putea să comentăm la acest clip... doar că este foarte trist că se întâmplă aşa ceva. Dacă întâlniţi astfel de situaţii în Sectorul 3, sesizaţi de îndată Poliţia Locală Sector 3, la numărul de telefon 021/9543 sau la 112”, a scris pe Facebook Liviu Negoiţă.

Mai multe