Ce mi-a plăcut la cules de struguri!
Este sezonul culesului de struguri şi acum se face mustul cel dulce şi parfumat. Printre culegătorii care au luat cu asalt viile s-a aflat ieri şi reporterul Click!
La 20 km de Ploieşti se află unele dintre cele mai mari podgorii din România, pantele de la Dealu Mare. Primele ore ale dimineţii de 24 septembrie m-au găsit într-unul dintre cele mai înalte puncte ale zonei, printre butucii de vie. Am primit o găleată şi un cleşte special pentru tăiatul ciorchinilor. ”Fiecare găleată are 4 kg şi norma zilnică este de 400 de kg”, ne descriu sarcinile şefii.
Am fost repartizat la struguri ”cabernet-sauvignon” după cum ne explică Constantin Mihalcea, şeful fermei Tohani. După nici un sfert de rânderam plin de sânge şi aveam în găleată de-a valma struguri şi frunze. Dacă marile firme folosesc utilaje speciale pentru a zdrobi strugurii şi a face must, românul iubitor de “licoarea lui Bachus” foloseşte încă mijloace tradiţionale: mâinile şi picioarele. Aşa că reporterul Click! a participat la o zdrobire de struguri ca pe vremuri. “Un pas la stânga binişor şi alţi doi paşi la dreapta lor”, am încercat să ţin ritmul cocoţat în butoiul cu struguri, dar oboseala m-a biruit şi am abandonat. “Dacă ar fi fost pe bune eraţi de mult acasă”, m-a apostrofat nea Mihalcea.
Este de lucru din belşug pe Dealurile Urlaţiului. ”Producţia viticolă din 2015 este foarte bună: peste 5.500 de tone de struguri, cu 25 la sută mai mare ca anul trecut. Este peste medie. Doar în Dobrogea am înţeles că au fost probleme”, ne-a povestit Dan Muntean, managerul Halewood România, cel mai mare deţinător de podgorii din zonă.