Ce nu se știe, de fapt, despre Lumina Sfântă din Ierusalim. Secretele la care nimeni nu s-a gândit
Unul dintre cele mai vechi ritualuri din istoria creștinătății, direct legat de învierea cristică, este celebrat cu sfințenie în fiecare an la Sfântul Mormânt din Ierusalim, locul tradițional al înmormântării și învierii lui Hristos, în sâmbăta dinaintea Paștelui Ortodox — care anul acesta se va fi consumat la data de 4 mai.
În dimineața zilei cu pricina, clerul a patru Biserici creștine răsăritene, greacă, armeană, coptă și siriacă, se adună în Biserica Sfântului Mormânt.
Toate luminile din catedrală sunt stinse. Îmbrăcați în splendide haine preoțești și purtând cruci, stindarde, relicve, cădelnițe și cărți liturgice, preoții și călugării ortodocși înconjoară mormântul într-o mare procesiune, cântând imnuri și recitând pasaje din toate cele patru evanghelii. Mii de creștini din Răsărit participă la ceremonie, fiecare ținând mănunchiuri de treizeci și trei de lumânări neaprinse, cele ce simbolizează cei treizeci și trei de ani ai vieții pământești a lui Isus Hristos.
Asta în timp ce sute de polițiști și soldați israelieni blochează toate drumurile care duc la Sfântul Mormânt, încercând să limiteze numărul celor care intră în catedrală. De multe ori, certurile devin inevitabile, fiindcă cei ce doresc să asiste cu ochii lor la minunea ce urmează a se întâmpla nu tolerează opreliștile soldaților iudei, riscând chiar să fie arestați și închiși pentru câteva ore bune.
Citește continuarea pe canal33.ro.