Ce oferă marile orașe pentru copii, în minivacanța de 1 iunie
Anunțul meteorologilor că vremea se încălzește, a făcut ca autoritățile să înceapă un duel de la distanță în activități pentru 1 iunie, „Ziua Copilului”. Pentru a atrage cât mai mulți participanți, unele primării au furat startul iar altele organizează adevărate festivaluri ale copilăriei. Iată câteva recomandări oferite de click.ro.
Sectorul 1
Primăria Sectorului 1 va organiza în perioada 30 mai-1 iunie, un festival dedicat copiilor și adolescenților. Sub numele „Sectorul 1 Animat”, timp de trei zile vor fi evenimente în șapte locații: la Cantonul Băneasa (Pădurea Băneasa), pe Strada Copilului, în zona Dorobanți, în Parcul Bazilescu, în piețele Amzei și Matache și la sediul Primăriei din bulevardul Banu Manta nr. 9. Acestea se vor desfășura în intervalul orar 10:00 și 21:00, iar accesul la toate activitățile este gratuit atât pentru copii cât și pentru familii. În unele locații vor fi restricții temporare de circulație - pe Strada Copilului și pe strada Radu Beller.
Sectorul 3
Primăria organizează pe 1 iunie „Festivalul Copiilor” la Hala Laminor cu ateliere creative, competiții sportive și concert Alex Velea la sfârșitul zilei. Programul desfășurat între orele 11:00 și 20:00. Copiii pot participa la activități care le stimulează creativitatea: modelaj în lut, realizare hârtie handmade, face painting, modelare baloane și țesut la mini-război. Pe tot parcursul zilei, copiii și tineri din unitățile de învățământ ale Sectorului 3 vor urca pe scena principală pentru momente artistice. Pentru cei pasionați de sport, evenimentul include competiții de tenis de masă și badminton.
Activități pe Aeroportul Otopeni și la Gara de Nord
TAROM va organiza „Avion cu motor ia-mă și pe mine în zbor”. Este vorba de zboruri speciale pentru copii, cu plecare și sosire pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București. Zborurile vor avea o durată de aproximativ 50 de minute scriu jurnaliștii de la adevarul.ro.
La bordul unei aeronave Boeing 737-800 NG, cei mici vor avea ocazia să viziteze cabina piloților și să înțeleagă cum funcționează aparatura de bord sau ce presupune pilotarea unei aeronave. Prețul unui bilet este de 50 de euro pentru copiii între 3 și 12 ani și de 70 de euro pentru cei mai mari. Este obligatoriu să fie însoțiți de un adult.
Copiii pasionați de trenuri vor avea și ei un eveniment dedicat. În stația București Nord, Ministerul Transporturilor organizează „Descoperă Lumea Feroviară”. Copiii și însoțitorii lor vor avea posibilitatea să viziteze gratuit trenuri de patrimoniu, utilaje și echipamente specifice, dar și Salonul Regal.
Iași
„Ziua copilului” este sărbătorită în avans în „capitala” Moldovei scrie ziaruldeiasi.ro. Astfel, duminică, 31 mai 2026, chiar în curtea celebrei „Bojdeuci” a lui Ion Creangă din cartierul Țicău, curtea casei în care au prins viață cele mai frumoase amintiri din copilărie va deveni un tărâm al bucuriei și creativității. Programul festiv va cuprinde spectacole captivante de teatru, momente muzicale și coregrafice susținute de tineri artiști ieșeni, dar și momente de magie. În paralel, spațiul Bojdeucii va găzdui o serie extinsă de ateliere practice și jocuri educative.
Cluj
Pe 30 mai 2026, Turnul Parașutiștilor din Cluj-Napoca va găzdui evenimentul „Curajul se învață”, o zi a porților deschise dedicată copiilor, adolescenților, părinților și tuturor celor pasionați de sport, aviație și experiențe educaționale. Evenimentul își propune să transforme unul dintre locurile simbolice ale aviației sportive clujene într-un spațiu deschis comunității, unde publicul va putea descoperi activități interactive, demonstrații sportive și aeronautice, momente artistice și experiențe construite în jurul ideii de curaj, mișcare și dezvoltare personală.
De „Ziua copilului”, între orele 10.00-16.00, Parcul Central va deveni locul în care magia copilăriei prinde viață prin teatru, muzică, dans, ateliere creative și personaje de poveste.. Evenimentul „1 Iunie - Hai-Hui printre povești” se desfășoară în zona Casino - Centru de Cultură Urbană și va oferi de la demonstrații ale armatei, poliției sau jandarmeriei la concerte, iar accesul va fi complet gratuit.
În foișorul din Parcul Central va fi instalat un aparat profesional pentru detectarea ambliopiei, cunoscută și drept „sindromul ochiului leneș”. Personal medical specializat va efectua controale gratuite și va oferi recomandări părinților, dacă sunt necesare investigații suplimentare.
Timișoara
În cel mai mare oraș din Banat, Timișoara, pe 1 iunie, între orele 10 și 18, în Parcul Carmen Sylva autoritățile organizează „ziua Copilului”. Accesul la toate activitățile este gratuit. Programul reunește peste 20 de zone tematice și interactive, pregătite pentru copii de toate vârstele. Participanții au la dispoziție ateliere creative și de art-terapie, activități sportive, jocuri în aer liber, lectură terapeutică, experiențe educative și activități dedicate grijii față de animale. Tema centrală a ediției din acest an pune accent pe relația dintre copii și animalele de companie.