Ce pedeapsa a primit proful care le chema pe eleve în cancelarie ca să le mângâie sânii

31 martie 2017 19:01   Național
Ultima actualizare:

Gata, a fost dată sentinţa în cazul profesorului de istorie de la Şcoala Gimnazială Berezeni! Judecătoria Huşi a dispus condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de corupere sexuală a minorilor. În cancelaria şcolii, dascălul le atingea pe eleve în zona intimă.

Magistraţii din Huşi au decis condamnarea profesorului Constantin Vorobchievici (56 ani), de la Şcoala Gimnazială Berezeni, la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Bărbatul a fost găsit vinovat de săvârşirea a două infracţiuni de corupere sexuală a minorilor, una dintre fapte fiind comisă în formă continuată.  Timp de trei ani, profesorul a fost obligat de judecători să respecte un program de supraveghere, să urmeze un program de reintegrare socială şi să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunităţii. În plus, judecatării i-au interzis bărbatului să mai profeseze meseria de cadru didactic, dar şi să apropie de cele două eleve molestate. În plus, magistraţii Judecătoriei Huşi l-au obligat pe Constantin Vorobchievici să achite celor două eleve daune morale în cuantum de 15.000, respectiv de 10.000 de lei. Sentinţa nu este definitivă.

Acuzat că le făcea puştoiacelor propuneri indecente

Profesorul de istorie fusese acuzat că a corupt sexual două eleve, una de 12 ani, cealaltă de 13 ani, la şcoala din satul Rânceni.  Potrivit anchetatorilor, puştoiacele, eleve de clasa a VII-a şi a VIII-a, erau ademenite în cancelarie, unde profesorul le mângâia pe sâni şi în zona intimă, făcându-le propuneri indecente. În schimb, dascălul cu pofte bolnave le oferea copilelor bani pentru dulciuri.  Totul a ieşit la iveală în vara lui 2016, când una dintre fete şi-a făcut curaj şi le-a povestit părinţilor cum a scăpat cu fuga din cancelarie.

Profesorul Vorobchievici este divorţat şi, după izbucnirea scandalului, a susţinut că de fapt ar fi vorba de o răzbunare a altor profesori şi că el nu s-ar fi atins de copile. După trimiterea în judecată, Constantin Vorobchievici a continuat să profeseze la şcolile din comuna Berezeni.

Citeşte articolul complet pe adevarul.ro!

Mai multe