Ce ruşine! Capitolul la care i-am depăşit pe germani şi francezi
4 august 2014 21:37
Național
Ultima actualizare:
România a ajuns una dintre cele mai scumpe ţări din Uniunea Europeană, în ceea ce privește preţul motorinei.
Aceasta a ajuns să coste, în medie, 1,42 de euro pe litru, potrivit datelor Oil Bulletin, serviciul de monitorizare a preţurilor la carburanţi al Comisiei Europene. Şi asta, în condițiile în care media pentru UE este 1,38-1,41 euro pe litru.
Cu acest nivel al preţului, țara noastră se situează pe locul opt în Europa în clasamentul ţărilor cu cei mai scumpi carburanţi. Motorina de la noi este mai scumpă chiar şi decât cea din Franţa (1,30 euro/litru) sau cea din Germania (1,38 euro/litru), ca să nu mai vorbim despre vecinii noștri: în Bulgaria preţul este de 1,33 euro, iar în Ungaria, de 1,36 euro pe litru.