Ce să faci în noaptea de Revelion ca să ai un an îmbelușugat. Cele mai cunoscute tradiții și superstiții
Toată lumea vrea ca anul care vine să fie unul îmbelşugat, mai norocos şi mai bun. Pentru asta, se ţine cont de tradiţii, dar mai ales de superstiţiile de Revelion, pentru că ceea ce faci în noaptea de Anul Nou se va reflecta în următoarele 365 de zile. Cel mai bine e să întâmpini noul an cu zâmbetul pe buze! Nu plânge şi nu fi trist! Fii fericit, strigă de bucurie şi înconjoară-te de oameni veseli!
Ce să faci la miezul nopţiiÎn primul rând, este foarte important să-ţi ştii priorităţile, pentru că acel obiect pe care îl ţii în mână la trecerea dintre ani va reprezenta cel mai de preţ plan al tău în următorul an. Astfel, dacă ţii bani în mână, îţi va merge bine cu banii tot anul, dacă îţi ţii iubita (iubitul) de mână, îţi va merge bine cu dragostea tot anul, iar dacă vei avea paharul în mână, vei avea un an vesel. Imediat ce ai intrat în noul an, deschide larg pentru câteva minute toate uşile şi ferestrele. Astfel, spiritele rele şi tot ceea ce este negativ va fi alungat din casa ta, care va fi purificată. Totodată, se spune că dorinţa pusă la miezul nopţii de Revelion are toate şansele să se împlinească.Fără datorii în noul anNu intra în noul an cu datorii! Încearcă să scapi de ele cât mai repede cu putinţă, plăteşte-le din timp, altfel vei avea probleme cu banii tot anul. De asemenea, nu este bine să împrumuţi bani în prima zi din an. Să ai vâsc în casă
Ca să ai noroc în toate domeniile, nu uita de tradiţionalul vâsc! E bine să pui o crenguţă pe masă, pentru ca în următorul an să ai parte de bucurii, linişte şi noroc. Mai mult, îndrăgostiţii trebuie să se sărute sub vâsc, ca să fie fericiţi tot timpul. Pentru acest lucru, trebuie să legi un mănunchi de vâsc cu o panglică colorată şi să-l agăţi de lustră. Poţi pune câte un bucheţel şi pe uşa de la intrare. Poartă ceva roşu De Revelion, tradiţia spune că e bine să porţi o piesă vestimentară roşie, pentru că această culoare aduce noroc. Fie că este vorba despre lenjerie intimă, o cravată sau o batistă, nu trebuie să te prindă noul an fără ceva roşu pe tine. Este o culoare veselă şi optimistă, aşa cum trebuie să fii şi tu în noul an. De asemenea, trebuie să ai şi un obiect de vestimentaţie nou. Ce e bine să mănânciO altă superstiţie spune că trebuie să mănânci peşte în noaptea de Revelion ca să te poţi strecura printre probleme şi obstacole în noul an, cu agilitatea unui peşte în apă. Se spune că ”alunecăm” mai uşor printre necazuri. Peştele trebuie aşezat întreg pe farfurii, în caz contrar, spun superstiţioşii, norocul se fragmentează. Nici strugurii nu ar trebui să lipsească din meniul de Anul Nou. Se obişnuieşte să se consume boabe de struguri înainte de intrarea în Noul An, pentru a avea parte de 12 luni îmbelşugate şi pline de sănătate. La capitolul fructe, citricele, merele şi orice alt fruct cu formă rotundă trebuie să fie pe masă. Ele simbolizează sănătatea şi vitalitatea. Vedeta meniurilor de Sărbători, carnea de porc trebuie să se regăsească, bineînţeles, şi pe masa de Revelion. Porcul este considerat norocos pentru că inspiră avuţie, acesta fiind şi motivul pentru care majoritatea puşculiţelor au formă de purceluşi. La masa de Revelion nu este recomandată carnea de pui, fiind considerată un simbol al sărăciei. Aceasta poate fi înlocuită, însă, cu carnea de curcan, considerat singura pasăre aducătoare de noroc. Prima zi din noul anPe 1 ianuarie, tradiţia spune că prima persoană care îţi intră în casă trebuie să fie un bărbat, ca să te bucuri de protecţie şi noroc în anul care tocmai a început. Nu plânge şi nu te certa pentru că aşa va fi tot timpul anului. Dacă în urma petrecerii de Revelion ai rămas cu o mulţime de resturi pe care vrei să le duci la gunoi, mai bine aşteaptă până pe 2 ianuarie. Bătrânii spun că cine duce gunoiul pe 1 ianuarie alungă norocul din casă.