Ce salarii vor avea medicii după ce vor fi majorate cu 25%

26 august 2015 11:11   Național
Ultima actualizare:

Zi importantă pentru angajaţii din sistemul medical. Guvernul ar putea decide astăzi majorarea salariilor medicilor cu 25%, începând cu 1octombrie. În plus, tot cu 25% ar putea creşte şi sporurile, cum ar fi cele pentru turele de noapte sau gărzi. Peste 228 de mii de persoane din sistemul public de sănătate ar putea beneficia de această majorare. Impactul bugetar anual ar fi de 1,7 miliarde de lei.

Protestele medicilor au dat roade. Guvernul a anunțat săptămâna trecută că salariile cadrelor medicale ar putea creşte de la 1 octombrie cu 25%. Ordonanţa pentru creşeterea salariilor se află astăzi pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern.

Dincolo de reuşita celor care au negociat măsura cu guvernanţii, majorarea salariilor cu 25% a atras şi critici potrivit cărora creşterea ar favoriza tot pe acei medici care au venituri considerabil mai mari faţă de majoritatea lor.

“În prezent, un medic rezident are un salariu de bază în valoare de 1.400 de lei şi bursa pe care am obţinut-o anul trecut de 250 de euro. Un medic specialist are un venit lunar de aproximativ 2.300 de lei, iar un medic primar obţine în jur de 3.000 de lei. Acestea sunt în general veniturile de bază, ele variind cu 200-300 de lei în funcţie de specialitate. Majorarea salarială se va adăuga acestor valori”, a arătat prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din Iaşi, potrivit România Tv.

Mai multe