Ce salariu avea paznicul de la Carrefour care a găsit aproape 34.000 de euro și i-a dat înapoi
Un apartament cu două camere sau o mașină de lux nou-nouță. Asta și-ar fi putut cumpăra Dumitru Olteanu dacă ar fi păstrat plicul cu bani, uitat într-un cărucior de cumpărături. În el se aflau 33.780 de euro, cât salariul lui pe 9 ani. Dar el a ales să fie corect și l-a predat șefului de magazin în care lucrează ca paznic.
Câștigă în jur de 1.500 de lei pe lună și face naveta ca să ajungă la serviciu. Dumitru Olteanu este angajat ca paznic la firma AEK Security Division, lucrează la magazinul Carrefour Băneasa și locuiește în Alexandria.
Nu o duce deloc pe roze, dar asta nu l-a împins să pună mâna pe plicul plin cu bani pe care l-a găsit abandonat într-un cărucior de cumpărături. Fără să-l desfacă, acesta i l-a dat imediat șefului de magazin.
Paznicul a găsit un plic cu 33.780 de euro
”Pe 12 septembrie, pe la ora 12.30, am găsit plicul, scria pe el valută și era gros. Mi-am dat seama că sunt mulți bani acolo, dar nu m-am gândit nici un moment să-i păstrez. Nu mi-a trebuit. Nici nu m-a interesat să aflu câți sunt în el”, a declarat, astăzi, 20 septembrie, Dumitru, în vârstă de 58 de ani, imediat ce a ieșit de la Secția 2, acolo unde a fost audiat.
Plicul cu 33.780 de euro (peste 155.000 de lei) a ajuns în seiful de la Carrefour, iar după cinci zile, pe 17 septembrie, reprezentanții BRD, care au sediul tot în mall Băneasa Shopping City, au venit să-l revendice.
Angajații BRD au uitat plicul cu bani în cărucior
Se pare că angajații băncii care transportă valori monetare au cărat plicurile cu bani la mașină într-un cărucior de la hypermarket și așa s-a rătăcit unul dintre ele.
Pentru a fi sigur că povestea este reală, șeful Carrefour Băneasa a alertat Poliția.
”La data de 19 septembrie, în jurul orei 13.00, la sediul Secției 2 Poliție s-a prezentat un bărbat, manager al unui supermarket, care a predat un plic sigilat, inscripţionat, găsit de un agent de pază în incinta unui complex comercial. Urmează ca reprezentanții instituţiei financiare să se prezinte la sediul poliţiei cu acte doveditoare în vederea ridicării sumei de bani”, au anunțat reprezentanții Poliției Capitalei.
Astăzi, după ce a dat declarație în fața oamenilor legii, Dumitru Olteanu a primit liber de la serviciu.