Ce schimbări îi aşteaptă pe elevii de gimnaziu. Lista completă
Începând cu anul şcolar 2017-2018, elevii de gimnaziu vor avea 34 de ore de studiu pe săptămână, în loc de 30 cât sunt acum.
Nu pare a fi o veste bună, însă, pe de altă parte, se va pune accentul pe latura aplicativă a anumitor materii. Ministerul Educaţiei a venit şi cu alte modificări, printre care introducerea unor discipline noi.
Clasa a V-a: O oră mai puţin la Limba română
Se elimină din programa şcolară o oră de Limba şi literatura română, astfel că elevii vor avea doar patru ore pe săptămână, în loc de cinci. În schimb, creşte numărul orelor de istorie: două pe săptămână. Tot la clasa a V-a apare o nouă disciplină denumită Informatică şi Tehnologia Informaţiilor şi a Comunicaţiilor (TIC). Aceasta va fi predată o dată pe săptămână. Şi EducaţiaSocială va fi introdusă în ciclul gimnazial, la clasa a V-a această disciplină fiind denumită „Studiul gândirii critice în contextul drepturilor şi responsabilităţilor”. În ceea ce priveşte Educaţia tehnologică, accentul va fi pus mai mult pe latura practică şi aplicativă. Elevii vor avea o oră pe săptămână pentru o materie opţională, iar orele de religie rămân nemodificate: o oră pe săptămână.
Clasa a VI-a: Vor studia Educaţie interculturală
În clasa a VI-a, elevii vor continua orele de Informatică şi Tehnologia Informaţiilor şi a Comunicaţiilor (TIC). În cadrul disciplinei Educaţie Socială va fi introdusă Educaţia interculturală. Elevii de clasa a VI-a vor avea o oră pe săptămână alocată unei materii opţionale. Orele de religie rămân nemodificate: o oră pe săptămână.
Clasa a VII-a: Se introduce Limba latină
Informatica şi TIC sunt materii care continuă şi în clasa a VII-a. Tot aici este introdusă Educaţia pentru cetăţenie democratică, dar şi elemente de educaţie juridică. Acestea vor face parte din disciplina Educaţie socială. Elevii din clasa a VII-a vor învăţa Latină, iar materia se va numi „Elemente de limbă latină şi de cultură romanică”. Numărul maxim de ore pe săptămână alocate pentru materiile opţionale creşte la trei. Orele de religie rămân nemodificate: o oră pe săptămână.
Clasa a VIII-a: Consiliere şi dezvoltare personală
În cadrul disciplinei Educaţie socială este introdusă materia Educaţia financiar-economică şi antreprenoriatul. Elevii vor continua şi în acest an Informatica şi TIC. La clasa a VIII-a elevii vor avea câte o oră pe săptămână pentru Muzică şi Arte Plastice, acestea fiind două materii diferite. În cazul materiilor opţionale, numărul orelor alocate creşte la 4 ore pe săptămână. Orele de religie rămân nemodificate: o oră pe săptămână. Tot aici apare şi o materie nouă - Consiliere şi dezvoltare personală, care va fi separată de ora de dirigenţie.
Ce învaţă copiii la Educaţie socială
Se va pune accentul pe activităţi tip proiect, iar elevii vor învăţa să gândească logic, să-şi argumenteze ideile şi să-şi descopere spiritul critic. Vor afla care sunt drepturile fundamentale ale omului, cu precădere drepturile şi responsabilităţile copilului. Elevii vor fi încurajaţi să comunice mai bine, să coopereze şi să interacţioneze cu persoane care aparţin diferitelor culturi. Vor învăţa despre cultura naţională şi vor afla care sunt diferenţele interculturale. De asemenea, ei vor fi introduşi în educaţia economico-financiară, vor învăţa să-şi dezvolte spiritul de iniţiativă şi-şi vor dezvolta experienţa în ceea ce priveşte calitatea lor de consumatori.
«Numărul de ore pe săptămână este prea mare»
Părinţii sunt destul de îngrijoraţi de modificările aduse şi se tem că noile discipline sunt unele inutile, altele prea dificile pentru vârsta celor mici.
Paula Sugar, 39 de ani: „Nu mi se pare în regulă să scoţi o oră de Limba română la clasa a V-a. În ceea ce priveşte materiile opţionale, sper să fie utile, iar copiii chiar să înveţe ceva folositor”.
Dana Banciu, 57 de ani: “Nu sunt de acord cu aceste schimbări. Au fost mult prea multe în ultimii ani, iar copiii vor ajunge debusolaţi şi dezorientaţi. Cred că învăţământul în România este unul dezastruos. Cum poţi să scoţi o oră de Limba română, dar să introduci în programă Educaţia socială?”
Stancu Ana Maria, 29 de ani: “Am aflat că s-a mărit numărul de ore. 34 i se pare foarte mult, în condiţiile în care copiii oricum sunt extrem de solicitaţi şi obosiţi. Apoi, nu sunt de acord cu scoaterea unei ore de Limba română, cum nu pot fi de acord cu introducerea Informaticii la clasele mici”.
Stoiulescu Mădălina, 48 de ani: “34 de ore pe săptămână e mult. Eu am un băieţel în clasa a VII-a şi îmi dau seama cât de obosit şi stresat este. Copilul meu nu mai are timp să se joace. Nu mi se pare normal. Programul e deja foarte încărcat”.