Ce se întâmplă cu românul cu coronavirus. Raed Arafat: «Nu va fi adus în țară»

13 februarie 2020 16:37   Național
Ultima actualizare:

Românul de pe vasul de croazieră Diamond Princess confirmat cu coronavirus va fi tratat în Japonia și nu va fi adus în țară, conform declarațiilor lui Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. ”Sperăm să nu fie nicio problemă. Majoritatea, mai ales persoanele tinere, se vindecă”, a declarat Arafat.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a spus că românul care s-a îmbolnăvit de coronavirus pe vasul de croazieră Diamond Princess nu va fi adus în țară, ci va fi tratat la spitalul din Japonia în care a fost transportat după diagnosticare.

„Este unul dintre cei care s-au aflat la bordul acestei nave aflate în carantină. Regulamentul sanitar internațional prevede că la momentul în care apare o boală infecțioasă asupra unei nave, aceasta intră în carantină. Toți cei care se află la bordul acestei nave sunt monitorizați. În momentul în care cineva are simptome, este investigat. Dacă se confirmă coronavirusul, este transportat către un spital din Japonia pentru tratament”, a spus Raed Arafat la Digi24.

Raed Arafat: ”MAE ține legătura cu autoritățile japoneze”

Arafat a explicat că acest tratament a fost aplicat cetățeanului român.

„În momentul în care s-a confirmat că este coronavirus, autoritățile japoneze l-au preluat și l-au transportat la spital, unde va fi tratat. Nu se pune problema readucerii lui în țară în acest moment și nu se pune problema niciunei intervenții, decât că MAE ține legătura cu autoritățile japoneze și o să fie informat de situația lui. Noi sperăm să nu fie nicio problemă. Majoritatea, mai ales persoanele tinere, se vindecă”, a spus Arafat.

El a adăugat că deocamdată nu se știe dacă este vorba despre un membru al echipajului sau despre un turist. La momentul instituirii carantinei, pe vas se aflau 17 cetățeni români - 15 membri ai echipajului și 2 pasageri.

Citește și:

Prizonieri pe vas din cauza coronavirusului: «Mâncarea se dă cu porția, nu mai avem voie alcool»

Tot ce trebuie să știi despre coronavirus. Cauze, simptome și cum se tratează

Ministerul Sănătății: ”Din fericire, prezintă o simptomatologie ușoară”

Reprezentanții Ministerului Sănătății de la București spun că nu este vorba despre un caz sever. „Din datele pe care le avem până acum, boala poate evolua sub mai multe aspecte. Din fericire pentru conaționalul nostru, acesta prezintă o simptomatologie ușoară”, a spus la Digi24 Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

„Depinde foarte mult de terenul biologic, de starea pacientului, dacă pacientul din orice motiv este într-o situație de imunosupresie, dacă are un sistem imunitar puțin afectat, atunci evoluția poate să fie mai gravă. Însă dacă vorbim de o persoană care este în deplină stare de sănătate, lucrurile pot evolua mult mai bine”, a explicat el.

Mai multe