Ce se întâmplă în corpul nostru pe caniculă?

20 august 2018 19:54   Național
Ultima actualizare:

Epuizarea de căldură apare atunci când temperatura generală a corpului depăşeşte 37 de grade Celsius. Simptomele specifice acesteia sunt cefalee, greaţă, vărsături, ameţeli, tahicardie, dureri musculare, oboseală şi scăderea tensiunii arteriale. Însă ce se întâmplă cu adevărat în corpul nostru atunci când suntem expuşi la caniculă? Iată ce spun oamenii de ştiinţă.

Nu este neapărată nevoie ca termometrele să indice  temperaturi extreme pentru ca organismul nostru să reacţioneze. Orice depăşire a temperaturii de 37 de grade Celsius (temperatura corpului uman) poate fi un factor de risc. De cele mai multe ori tratăm cu superficialitate semnalele pe care organismul nostru ni le dă pe timpul verii. Din fericire, vara aceasta a fost blândă şi nu au fost înregistrate temperaturi extreme. Însă nu putem şti dinainte ce ne rezervă viitorul.

Încălzirea corpului, în cifre:

  • 37 de grade: temperatura corpului
  • 38 de grade: se dilată vasele sanguine, muşchii pompează
  • 39 de grade: temperatura specifică epuizării, efort extrem
  • 40 grade: funcţia de răcire a  corpului nu funcţionează; nesuportabil.
  • 41 de grade: apare riscul de stop cardiac şi infarct.

De ce transpirăm?

  • transpirăm pentru a ne răci corpul, pentru a preîntâmpina supraîncălzirea
  • secretăm lichid prin pori după ce transpiraţia eliberată anterior se evaporă
  • întreg corpul are probleme cu transpiraţia atunci când e umezeală în aer, pentru că pielea sesizează umezeala de la nivelul porilor
  • picioarele noastre secretă zilnic 150 ml de transpiraţie
  • răcirea corpului care stă în căldură timp de o zi se produce prin secretarea şi evaporarea a unui litru de lichid pe oră.

Vreme caldă până la mijlocul lui septembrie

Veşti bune de la meteorologi! Vremea va rămâne, în general, caldă pe durata următoarelor două săptămâni, dar către începutul lunii septembrie, şansele de ploaie vor creşte la nivelul întregii ţări şi pe arii destul de extinse. Astfel, în prima săptămână de prognoză, maximele se vor situa între 30 şi 33 de grade Celsius. În a doua parte a perioadei analizate, maximele vor scădea puţin, astfel că se vor încadra între 25 şi 29 de grade. Mai mult, specialiştii ANM prognozează că, până la mijlocul lunii septembrie, valorile termice vor fi, în general, mai ridicate decât media climatologică a perioadei, dar şi ploile se vor îndesi.

Mai multe