Ce se mai întâmplă cu blocul explodat din Rahova. Mesajul Primăriei Capitalei

7 iulie 2026 19:38

După mai mult de opt luni de la explozia devastatoare din cartierul bucureștean Rahova, Municipalitatea are vești bune pentru proprietarii din blocul distrus. În această săptămână încep lucrările de punere în siguranță a imobilului astfel încât oamenii să poată intra să-și ia lucrurile abandonate după explozie.

Proprietarii apartamentelor distruse de explozia din Rahova trebuie să-și ia adio de la bunuri

De ce nu au putut intra proprietarii în apartamente

De la explozia din 17 octombrie 2025, familiile din blocul devastat de explozia de gaze nu au putut să mai intre în apartamente și au plecat în grabă doar cu hainele de pe ei. În tot acest timp, diverse autorități au promis că vor efectua lucrări pentru a pune blocul în siguranță astfel încât oamenii să poată reveni în case pentru a-și lua strictul necesar.

Timpul a trecut și nu s-a întâmplat nimic, oamenii stau în continuare pe la garduri și privesc cu jale ruina blocului în care cândva au locuit. Ultimul pe lista celor care au promis a fost edilul-șef al Capitalei, Ciprian Ciucu. Acesta a explicat printr-un comunicat de ce nu au început încă lucrările de punere în siguranță a imobilului, astfel încât locatarii să intre să-și ia lucrurile. 

„Am fost întârziați aproape trei săptămâni deoarece expertul judiciar a cerut săpături suplimentare în jurul blocului, necesare pentru anchetă. În acest timp, proiectantul nu a avut acces pe șantier, să continue proiectarea”, a declarat acesta pe contul de Facebook al Municipalității.

Acesta a emis un comunicat în care explică ce s-a întâmplat în acest caz din a doua jumătate a lunii mai, de când s-a întâlnit cu locatarii. 

-au fost asigurate branșamentele pentru rețelele de apă, internet, electricitate, necesare organizării de șantier;

-s-a lucrat la proiectarea care va fi gata săptămâna viitoare.

Când vor putea intra proprietarii în blocul din Rahova

„Săptămâna aceasta, predăm amplasamentul și dăm ordin de începere pentru punerea în siguranță a blocului. Lucrările de punere în siguranță vor dura 50 de zile”, a anunțat optimist primarul Ciucu. Reprezentanții Primăriei Capitalei au transmis sinistraților din Rahova ce urmează și cât mai au de așteptat până vor putrea să intre să-și ia lucrurile.

Procedura pe care o va face firma desemnată să pună în siguranță imobilul implică: 

-separarea etajelor afectate de restul blocului; 

-partea afectată se îndepărtează și se demolează, iar partea care rămâne este pusă în siguranță cu elemente de susținere;

-după acest moment, locatarii din partea de bloc rămasă în picioare vor putea intra să-și recupereze actele și bunurile de valoare.

Apoi, se face o expertiză tehnică, care va spune dacă partea de bloc rămasă mai poate fi salvată, prin consolidare, sau se demolează și ea în totalitate. Ultimul pas este reconstrucția blocului și reîntregirea dreptului de proprietate al locatarilor. Conform primarului Ciucu, totul este de așteptat să mai dureze aproximativ două luni, dar aici edilul le dă proprietarilor o veste proastă.

Veste proastă pentru proprietarii apartamentelor distruse de explozie

„O parte din locatarii blocului din Rahova vor putea intra în apartamente să-și recupereze bunurile. Din păcate, nu toți! E foarte puțin probabil să mai poată intra cineva în partea de bloc afectată” le-a transmis Ciucu sinistraților. El a promis însă că se va implica în refacerea actelor și a bunurilor celor pe care explozia i-a lăsat ai nimănui.

„Bunurile se pot reîntregi. O să vorbesc la MAI, la Prefectură și la toate autoritățile statului să vă sprijine pentru a vă reface actele. Noi vă vom asista în acest demers”, a încercat să îi încurajeze Ciucu pe proprietarii apartamentelor distruse. 

Mai multe