Ce sfârşit de săptămână sângeros!

6 mai 2018 19:10   Național
Ultima actualizare:

Bătăi crunte, unele soldate cu omoruri, scandaluri, accidente cumplite. Cam aşa s-au desfăşurat ultimele zile, în ţară. În cele mai multe cazuri, de vină au fost băutura şi drogurile.

Un scandal izbucnit în Centrul Vechi al Capitalei sâmbătă noapte a zdruncinat opinia publică. Într-un filmuleţ, se vede cum un grup de tineri iese dintr-un club bătându-se. La un moment dat, doi dintre bărbaţi sunt loviţi cu pumnii şi picioarele de ceilalţi. Aceştia cad şi se lovesc cu capul de ciment. Rămân inconştienţi acolo. Poliţia s-a autosesizat, găsindu-i pe cei doi. Aceştia, însă, nu au dorit să depună plângere şi nici să fie duşi la spital. 

  • Alt colţ de Bucureşti, alt scandal, sâmbătă noapte. Un tânăr şi amicul său au ajuns la secţia de poliţie după ce au fost protagoniştii unui scandal de pe bulevardul Pache Protopopescu din sectorul 2. Ei au aruncat cu o sticlă în autoutilitara unor muncitori care se aflau în zonă pentru a repara şoseaua. Indivizii violenţi au fost internaţi la Spitalul Obregia, pentru a fi trataţi. Ar fi fost sub influenţa drogurilor şi a alcoolului.

  • În Vama Veche (Constanţa), o crimă a băgat în sperieţi localnicii şi turiştii. Ambulanţa a fost solicitată să intervină sâmbătă la prânz, în cazul unui bărbat găsit inconştient într-un autobuz dezafectat. Medicii au constatat că bărbatul era decedat. Martorii au povestit că victima, un bărbat de 34 de ani, din Galaţi, ar fi fost agresată de câteva persoane. După câteva ore, poliţiştii au depistat în tren la Costineşti, doi băieţi şi două fete, iar unul dintre băieţi (17 ani) era bănuit de agresiunea care a avut loc în Vamă. El a fost arestat ieri pentru omor. 
Mai multe