Ce spun autorităţile despre băiatul din Mioveni care-şi vinde jucăriile în stradă
Povestea băiatului de zece ani din Mioveni care îşi vinde jucăriile pentru a-şi cumpăra haine de iarnă a emoţionat internauţii după ce fotografia lui Adrian Ionuţ Maria a fost publicată pe un site de socializare. Mulţi oameni s-au oferit să îl ajute după ce au citit povestea micuţului, iar Primăria Mioveni a emis un punct de vedere.
Cazul băiatului a ajuns în atenţia publicului după ce un DJ din Mioveni a publicat imaginea cu copilul şi jucăriile de vânzare pe Facebook. Conform unei vecine, Adrian stă cu mama şi bunica lui, iar părinţii sunt divorţaţi.
Reprezentanţii Primăriei Mioveni susţin însă că băiatul nu are o situaţie materială precară,aşa cum s-a scris, „Biroul de Asistenţă Socială, Administraţie Publică, din cadrul aparatului de specialitate al oraşului Mioveni îl are în evidenţele sale pe minorul Maria Adrian Ionuţ şi cunoaşte în amănunt situaţia familială a acestuia de o lungă perioadă de timp, odată cu schimbarea domiciliului de reşedinţă dintr-o localitate învecinată, în oraşul Mioveni. Deşi provine dintr-o familie destrămată, situaţia materială a acestuia nu este cea prezentată în materialele de presă, copilul beneficiind de sprijin de specialitate din partea autorităţilor competente, dar şi de o atenţie deosebită deoarece, conform specialiştilor, minorul în cauză este diagnosticat cu mai multe afecţiuni", a precizat Primăria Mioveni.
Tot reprezentanţii Primăriei Mioveni informează că „minorul în cauză, împreună cu mama şi fratele mai mic, au beneficiat de următoarele servicii şi beneficii sociale în conformitate cu Legea nr. 292/2011, legea asistenţei sociale”.
Conform adevarul.ro, mama lui Andrei a beneficiat de ajutor social. Însă ajutorul social este suspendat de două luni deoarece mama şi fratele cel mic s-au mutat în comuna Drăganu, la domiciliul concubinului. Drept urmare, băiatul de 10 ani nu mai are niciun beneficiu din acest punct de vedere. În plus, oficialii Primăriei Mioveni nu precizează dacă băiatul a beneficiat în vreun fel de acel ajutor social primit de mama sa.
La capitolul „sprijin”, oficialii din Primăria Mioveni mai declară că „cei doi copii minori şi mama au beneficiat şi de masă la Cantina Socială din Mioveni în perioada: martie –mai 2017 – 3 persoane; iunie- august 2017 – 2 persoane (doar minorii), octombrie – decembrie 2017 – 1 persoană (Maria Adrian Ionuţ - la data aprobării nu s-a avut la dosar încadrarea CES)”.
Odată cu încadrarea sa la Şcoala Specială de la Valea-Mare, minorul în cauză a rămas în grija bunicii materne, la Mioveni, în timp ce mama şi fratele au rămas în comuna Drăganu. „Având în vedere afecţiunile medicale de natură psihică şi faptul că pe timpul vacanţelor şi al week-endurilor se află în grija bunicii, copilul nesupravegheat consideră că apelând la acest mijloc, de a-şi pune la vânzare anumite obiecte, poate obţine alte bunuri considerare de el necesare. De exemplu, a doua zi după prezentarea imaginii pe reţelele de socializare, reprezentanţii primăriei care l-au vizitat la domiciliu au aflat de la minor că scopul acţiunilor sale este de fapt achiziţia unui computer cu jocuri, iar în timpul anchetei sociale ulterioare a declarat că o vecină l-a învăţat să recurgă la acest gest de a-şi vinde jucăriile”, precizează reprezentanţii Primăriei Mioveni.
A fost deschis un cont unde se pot depune bani pentru băiat
O echipă de la Primăria Mioveni a întocmit o nouă anchetă socială care a fost transmisă Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, în vederea instituirii unei măsuri de protecţie specială pentru minor. Sutele de persoane care au solicitat să-l ajute pe acest copil o pot face prin intermediul “Asociaţiei Împreună pentru Oraşul Mioveni” în contul RO61BTRLRONCRT0411199601, deschis la Banca Transilvania din Mioveni, ori direct la sediul asociaţiei la Casa de Cultură a Sindicatelor Dacia, sau pot lua legătura cu Biroul de Asistenţă Socială, Administraţie Publică, din cadrul Primăriei Mioveni.