Ce spun medicii despre starea tânărului rom bătut cu bestialitate la Paris

22 iunie 2014 18:05   Național
Ultima actualizare:

Starea tânărului de etnie rom care a fost bătut cu bestialitate la Pierrefitte, în departamentul Seine-Saint-Denis, plasat în comă artificială, se ameliorează, însă diagnosticul rămâne în continuare "fragil", relatează presa franceză, citată de Mediafax.

Medicii de la Spitalul Lariboisière de la Paris "au început să reducă doza de sedativ", care-l menţine pe tânăr în comă.

Tânărul, care trăia de puţin timp împreună cu familia şi alţi romi într-o casă abandonată, a fost găsit în seara de 13 iunie inconştient, abandonat într-un cărucior de supermarket, în apropiere de cartierul problematic La Cité des Poètes.

Prezentat mai întâi sub numele de Darius, în vârstă de 16 ani, ulterior s-a dovedit, potrivit unor surse concordante, că se numeşte de fapt Gheorghe, are 17 ani şi a fugit dintr-un centru de psihiatrie din România, pentru a se alătura părinţilor în Franţa, pe teritoriul căreia a pătruns sub o identitate falsă.

Violenţa extremă a cărei victimă a fost l-a determinat pe preşedintele Republicii să reacţioneze personal. Francois Hollande a denunţat "acte care nu pot fi numite şi injustificabile". De asemenea, premierul Manuel Valls a denunţat "un act inacceptabil".

Mai multe