Ce spun procurorii despre trimiterea în judecată a lui Tăriceanu
Călin Popescu Tăriceanu era vizitat foarte des la sediul Guvernului, în 2008, de omul de afaceri Tal Silberstein, care se folosea de aceste vizite în coruperea altor funcţionari, spun anchetatorii, potrivit News.ro. De asemenea, fostul premier, actual preşedinte al Senatului, nu a relatat procurorilor DNA despre intâlnirile sale cu afaceristul.
”În anul 2008, Tal Silberstein a fost văzut în repetate rânduri la Guvernul României, vizitându-l pe premierul de atunci Călin Popescu Tăriceanu, vizite nejustificate prin prisma activităţii premierului, cu atât mai mult cu cât contractul de consultanţă era încheiat cu partidul. Precizăm că la momentul respectiv Tal Silberstein şi asociaţii săi din grupul infracţional făceau demersuri asidue pentru a obţine, prin corupţie, bunuri revendicate de Al României Paul Philippe, iar în această activitate, pentru a-l convinge pe acesta din urmă că grupul are influenţă reală, dar şi pentru a determina funcţionari să încalce legea la soluţionarea cererilor de retrocedare, s-a prevalat de legătura cu primul-ministru, afirmată prin prisma faptului că atât Silberstein, cât şi Marcovici lucrează ca şi consilieri ai acestuia”, notează procurorii DNA Braşov în rechizitoriu.
Anchetatorii mai arată că ”deşi persoane din anturajul inculpatului Călin Popescu Tăriceanu au declarat ca martori că Tal Silberstein l-a vizitat pe acesta la guvern, inculpatul a ascuns cu bună-ştiinţă în declaraţia dată ca martor acest aspect, declaraţia fiind mincinoasă prin omisiune, în condiţiile în care sensul acestei declaraţii date ca martor a fost acela că nu a avut o relaţie personală cu Tal Silberstein, care a lucrat doar pentru partid şi nu pentru el personal, urmărind prin aceasta să-l ajute pe Tal Silberstein, dar şi pe Cătălin Dan Andronic şi pe ceilalţi inculpaţi din dosarul 259/P/2015 să-şi poată susţine o apărare în sensul că nu ar fi avut o relaţie cu primul-ministru şi prin urmare nu ar fi putut-o invoca în activitatea de trafic de influenţă de care sunt acuzaţi”.
În documentul citat se mai arată că ”din probele dosarului a rezultat că, după alegerile generale din anul 2008, contractul dintre firma lui Andronic şi (....) a încetat şi din cauza faptului că inculpatul Tăriceanu a fost înlocuit la conducerea partidului, dar contrar declaraţiilor inculpatului, relaţia lui cu Andronic şi Silberstein a rămas în continuare una apropiată, Tăriceanu participând la evenimente personale sau petrecând concediile împreună”.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost trimis în judecată, joi, de procurorii DNA pentru infracţiunile de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, în legătură cu declaraţiile date ca martor în dosarul retrocedării unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a fermei Băneasa, în care sunt trimişi în judecată Prinţul Paul, Remus Truică, Tal Silberstein şi Dan Andronic.