Ce tupeu pe medicul Lucan: "Să mă anunţaţi atunci când o să îl omor şi pe Papă"

1 ianuarie 2018 14:11   Național
Ultima actualizare:

Profesorul Mihai Lucan a ajuns luni dimineaţă la Secţia 17 Poliţie din Bucureşti, unde este obligat să se prezinte de două ori pe săptămână, în cadrul controlului judiciar.

El a fost întrebat despre noile acuzaţii, cele de tentativă de omor, aduse de procurorii DIICOT după ce ar fi secţionat intenţionat artera renală a unui pacient în timpul unui transplant, pentru a compromite un alt doctor. 

"Să mă anunţaţi atunci când o să îl omor şi pe Papă. (...) La fiecare transplant tai câte o arteră renală, înseamnă că la fiecare transplant am făcut o tentativă de omor? Anchetatorii nu au experienţă în domeniu. (...) De ce trebuie toate să fie făcute de mine? Pentru că transplantul ăsta nu a fost făcut de mine", a declarat fostul şef al Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj.

El a spus că acel transplant la care se face referire nu a fost făcut de el, ci de medicul Mihai Suciu, cel care îi şi aduce acuzaţiile, şi că a fost primul transpalnt realizat de acesta. "S-a speriat, cred, în operaţie. O fi văzut ceva cu care nu era obişnuit. Era primul transplant pe care l-a făcut", a afirmat Mihai Lucan.

"E jocul mai mare decât pot eu să joc", le-a mai spus Lucan jurnaliştilor.

Procurorii au început urmărirea penală in rem pentru tentativă la infracţiunea de omor, după ce colegii l-au acuzat pe medicul Mihai Lucan că, în martie 2017, ar fi tăiat intenţionat artera renală a unui pacient, în timpul operaţiei, astfel încât să îl compromită pe medicul care coordona intervenţia, potrivit stirileprotv.ro.

Mai multe