Ce vrea Alexandru Ivan, directorul Aeroportului Otopeni: autobuze noi pentru pasageri și bagaje aduse întregi

19 septembrie 2019 16:01   Național
Ultima actualizare:

Începe nebunia pentru firmele de handling de pe Aeroportul Otopeni! Acestea sunt obligate să cumpere autobuze noi, pentru ca pasagerii să fie transportați în condiții decente până la avion. În plus, Alexandru Ivan, directorul celui mai mare aeroport din țară, s-a arătat nemulțumit de timpul de așteptare a bagajelor, dar și de faptul că valizele sunt trântite și de multe ori ajung rupte.

Ani de zile, firmele de handling de pe Areoportul Otopeni au fost lăsate în pace. Acestea sunt responsabile de gestionarea proceselor de check-in, îmbarcare, ticketing și transferul bagajelor în numele companiilor aeriene. Servicii făcute de multe ori în bătaie de joc: pasagerii sunt transportați la avioane în condiții proaste, iar bagajele sunt manevrate necorespunzător.

Pasagerii fac zilnic reclamații pe Aeroportul Otopeni

Astfel că reclamațiile curg în valuri. ”În fiecare zi sunt reclamații”, au recunoscut oficialii Aeroportului Otopeni. 

Alexandru Ivan, directorul celei mai mari aerogări din țară, a  stabilit un grafic de modernizare a acestor servicii.

”Le-am impus niște timpi în care bagajele să fie aduse pe bandă, să le așeze corespunzător, să nu mai blocheze banda cu lucruri voluminoase, gen cărucioare pentru copii, să le aducă în bună stare. Au termen ca până la 1 ianuarie 2020 să angajeze oameni, dacă nu au suficienți, să-i instruiască, dacă nu știu, să facă treabă de calitate, dacă au fost rău-voitori”, a declarat Alexandru Ivan.

Autobuzele de pe Aeroportul Otopeni, doar Euro 6 și cu aer condiționat

Totodată, acesta le-a cerut celor patru firme de handling, care operează pe Otopeni, să schimbe flota de autobuze, cu unele Euro 6, care să aibă aer condiționat.

”Trebuie să-și îmbunătățescă transportul, pentru că autobuzele au o vechime de 30-40 de ani, care troncăne. Am cerut normalitate. De modul în care operează suntem resposabili, iar scăderea serviciilor este inacceptabilă”, a completat Ivan, care se află la șefia CNAB din aprilie.

Parcul auto trebuie să fie înnoit 50% până la 30 iunie 2020. Patronii acestor firme nu s-au arătat încântați de cereri, din cauza faptului că trebuie să facă investiții, dar nu au altă cale de ieșire.

Cine nu se va supune, va fi notificat și nu va mai putea opera pe Otopeni. Înștiințarea va ajunge și la companiile aeriene care vor trebui să caute alte firme de handling serioase cu care să colaboreze.

Astfel, activitatea nu va fi perturbată.

Citește și:

https://www.click.ro/news/national/sfarsit-avem-o-pista-ca-n-europa-uite-cum-arata-calea-de-rulare-golf-de-pe-aeroportul

https://www.click.ro/news/national/aeroportul-baneasa-este-acum-paragina-dar-peste-10-luni-aici-va-fi-lux

Mai multe