Ce ziceți de asta? Pensie de 45% din salariul mediu brut pe economie
Doi senatori au inițiat o nouă propunere pentru Legea Pensiilor. Proiectul prevede ca pensia să aibă un cuantum minim de 45% din salariul mediu brut pe economie, iar vârsta de pensionare la femei să scadă.
Dacă Legea Pensiilor va fi modificată, atunci femeile se vor pensiona la 60 de ani, și nu la 63, cât este prevăzut acum.
În plus, pensia s-ar majora semnificativ, întrucât senatorii Haralambie Vochiţoiu (UNPR) şi Vasilica Miron (PNL) propun ca ea să fie calculată la aproximativ jumătate din suma salariului salariul mediu brut pe economie.
În prezent, acesta este de 2.298 de lei.
Pe lângă aceste modificări, o a treia măsură preconizată este aplicarea indicilor de corecţie la toţi pensionarii, nu doar pentru cei care s-au pensionat după 2010, anunță România tv.
Aceeași inițiativă propune ca 50% din valoarea pensiei să fie acordată soţului supravieţuitor, iar dosarul de pensionare să se poată depună la primării, nu doar la casele de pensii, așa cum se întâmplă în prezent.