Cea mai mare paradă de 1 Decembrie: mii de soldați au defilat în orașele importante din țară
După cum ne-am obișnuit în fiecare an, Ziua Națională a României, celebrată pe 1 decembrie, va fi sărbătorită prin mai multe evenimente, manifestații și bine cunocuta paradă militară care se va ține la București, Alba Iulia și Timișoara. Anul acesta, se anunță a fi cea mai mare paradă militară de Ziua Națională. Mii de soldați vor defila pe marile bulevarde din cele mai mari orașe din țară.
UPDATE 12.37: PARADA MILITARĂ DE LA BUCUREȘTI S-A ÎNCHEIAT. Președintele Klaus Iohannis a făcut pentru câteva momente o baie de mulțime, înainte de a pleca.
UPDATE 12.32: A defilat pe sub Arcul de Triumf și Cavaleria Jandarmeriiei Române.
UPDATE 12:25: A urmat rândul Poliției de Frontieră și al Pompierilor români.
UPDATE 12.16: A fost prezentat și un sistem de lansare rachete "Patriot" .
UPDATE 12.13: Autospeciale militare de transport achiziționate anul acesta.
UPDATE 21.11: Defilează Poliția Militară si vehiculele de evacuare si sprijin tactic in cele mai grele condiții de lucru în teatrele de operațiuni militare. Pot remorca tehnica șenilată sau pe roți care au o masă aproape dublă ce poate depăși chiar și 40 de tone.
UPDATE 12.10: Autospecială de intervenție blindată, pentru transportul personalului și echipamentului militar. A salvat multe vieți în Afganistan. Are o capacitate de 24 de tone.
UPDATE 12.02: Au urmat tancurile românești "Bizonul", modernizate, după standardele NATO.
UPDATE 11.56: au trecut pe sub Arcul de Triumf amfibiile militare „Zimbrul Românesc”, dotate cu mitralieră, sistem de lansare a grenadelor și instalații de mascare a acestora, prezintă motor Diesel de 280 de cai putere.
UPDATE 11.50: Forțele Speciale Terestre Române, folosite și în teatrele de operațiuni din Afganistan. Sunt prezente vehicule Humvee, dotate cu arma cu lunetă de mare precizie și tehnică de comunicație de ultimă generație.
UPDATE 11.48: Brigada 15 mecanizată „Podu Înalt”
UPDATE 11.42: MIG-urile 21 Lancer au survolat deasupra Arcului de Triumf
UPDATE 11.42: MIG-urile 21 Lancer au survolat deasupra Arcului de Triumf
UPDATE 11.36: Prima formație de elicoptere care deschid defilarea mijloaelor tehnice militare. Un reporter a transmis, în exclusivitate pentru Digi24, din interiorul unuia dintre aceste aparate de zbor.
UPDATE 11.25: Blocul Forțelor Terestre Române defilează pe sub Arcul de Triumf
UPDATE 11.24: Militari ai Armatei Marii Britanii, dând onorul Zilei Naționale a României
UPDATE 11.20: Detașamentul al Brigăzii 10 de Informații și Logistică, format din militari care au participat în teatrele de război din Irak și Afganistan.
UPDATE 11.12: A ÎNCEPUT PARADA MILITARĂ DE LA BUCUREȘTI! Primii militari care trec sunt cei ai Brigăzii 30 "Mihai Viteazul", îmbărcați în uniforma purtată în timpul Primului Război Mondial.
UPDATE 11.02: A sosit Klaus Iohannis, președintele României, la parada militară din București.
UPDATE 10.50: A sosit premierul Mihai Tudose
Agenția Națională de Meteorologie a anunțat vreme mohorâtă în acest weekedn prelungit, cu cer înnorat și condiții de ploaie în toată țara. Toți cei care vor să participe la evenimentele de 1 Decembrie, pot alege între cele trei parade militare susținute în Capitală, Alba Iulia și Timișoara, sau pot vizita Târgurile de Crăciun organizate în mai multe orașe din țară.
Anul acesta se anunță a fi cea mai spectaculoasă paradă militară, fiind incluse mai multe elemente de noutate, cum ar fi detașamentele Statului Major al Apărării și Diviziei Multinaționale de Sud-Est, un detașament de 18 militari din Brigada 30 Garda „Mihai Viteazul”, precum și prezența tehnicii militare străine. De asemenea, pe cerul României vor survola noile avioane F16, F18 și binecunoscutele MIG-uri 21 Lancer.
Programul paradei militare de la București, de 1 Decembrie
Digi24 informează că peste 3.500 de militari și experți ai Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și ai Serviciului Român de Informații vor lua parte la parada militară din Capitală. Evenimentul va începe la ora 11:00, în Piața Arcul de Triumf, unde va fi prezent și președintele României, Klaus Iohannis. În cadrul paradei vor fi incluse în jur de 350 de mijloace tehnice, blindate , mașini de luptă, lansatoare de reachete, elicoptere și avioane și militari din forțele terestre, aeriene și marină. Acșeti avor defila pe sub Arcul de Triumf, pe Bulevardul Kiseleff, până la Piața Presei Libere.
Programul paradei militare de la Alba Iulia, de 1 Decembrie
La Alba Iulia, Parada Militară va începe la ora 13:00 și se va desfășura pe Bulevardul „1 Decembrie 1918”. Vor lua parte cel puțin 1.500 de militari, alături de echipamentul militar, blindate, avioane, elicoptere și tancuri. După paradă, spectatorii vor putea participa la concertele de muzică ușoară și populară care vor avea loc în cadrul „Festivalului din România”, precizează sursa citată.
Evenimente de 1 Decembrie în Capitală
Pe 1 decembrie va fi inaugurat Târgul de Crăciun București 2017 (Bucharest Christmas Market), în Piața Constituției, începând cu ora 10:00. Vor avea loc spectacole și concerte în aer liber și a fost pregătit și un patinoar cu intrarea liberă, precum și peste 100 de tonete cu obiecte artizanale, mâncare tradițională, jucării sau ornamente de sărbătorile de iarnă. În cadrul târgului a fost amplasat și un brad înalt de 30 de metri, decorat cu mii de luminițe, dar și o zonă unde a fost recreaă artistic Nașterea Domnului.
Proteste de 1 Decembrie în București
Pe rețelele de socializare au fost anunțate proteste pentru vineri, 1 decembrie, cu ocazia defilărilor militare. Acestea ar trebui să aibă loc la Arcul de Triumf, unde va avea loc parada militară, dar și în Piața Victoriei din Capitală și din Alba Iulia. Comunitatea „Corupția ucide” a lansat joi seara, pe 30 noiembrie, și un apel către cei care vor să participe la protest, îndemnându-i „să se abțină de la orice fel de provocări”.