Cea mai şocantă carte de colorat, scoasă de Poliţia Capitalei
2 februarie 2013 13:01
Național
Ultima actualizare:
Cartea de colorat mai puţin obişnuită face parte din colecţia „Suntem NOI, Prevenirea" şi vrea să-i facă pe cei mici să conştientizeze pedepsele pe care le riscă cei ce fură sau tâlhăresc. În acelaşi timp, copiii sunt învăţaţi să nu consume alcool, să aibă grijă atunci când ies singuri pe stradă pentru că ar putea fi bătuţi, răpiţi sau obligaţi să cerşească.
Cartea conţine zece desene pe care copiii pot colora. Fiecare dintre acestea este însoţit de un mesaj scris atât în limba română, cât şi romani.
Oficiali din Poliţia Capitalei au declarat, pentru MEDIAFAX, că această carte de colorat a fost realizată în 2011 pentru a fi distribuită, în principal, în comunităţile de romi.