Ceauşescu, palatul tău nu mai e numărul 1 în lume!

19 martie 2015 22:10   Național
Ultima actualizare:

O clădire din România este cotată de specialişti pe locul doi în lume, ca valoare. Nu este palatul vreunui baron local sau locuinţa unui îmbogăţit în dosarul retrocedărilor. E vorba de Palatul Parlamentului care e preţuit la trei miliarde de dolari, cu 900 de milioane de dolari mai puţin faţă de One World Trade Center.

În top, celebrul hotel Burj Khalifa din Dubai este pe locul  şapte, cu o valoare de 1,5 miliarde de dolari, iar recent inauguratul sediu luxos al Băncii Centrale Europene din Frankfurt pe locul 9, cu o valoare de 1,38 miliarde de dolari. Deşi a fost detronat de noua clădire One World Trade Center din New York, care a costat 3,9 miliarde dolari şi a fost finalizată anul trecut, giganticul imobil de la Bucureşti deţine totuşi trei recorduri mondiale. Este cea mai mare (330.000 de mp), cea mai scumpă (3 miliarde de dolari) şi cea mai grea clădire administrativă din lume.

Imobilul are o suprafaţă cât trei terenuri de fotbal, adică 270 de metri lungime şi 245 de metri lăţime. De asemenea are o  înălţime deasupra solului de 86 de metri (cât un bloc de 35 de etaje), dar, ce este mai interesant şi mai puţin cunoscut, sub pământ clădirea continuă pe alţi 96 de metri, având şi un buncăr nuclear. Are 440 de birouri, 30 de săli şi saloane, două restaurante, două galerii monumentale. Cea mai mare încăpere este Sala Unirii, care are un imens tavan glisant, prin care poate intra şi un elicopter. Covorul de aici are 14 tone şi a fost ţesut chiar acolo, cu maşini făcute special în acest scop. Pentru construcţia candelabrelor din giganticul imobil au fost folosite 3.500 de tone de cristale. Cel mai mare este cel din Sala Mică a Parlamentului, cântăreşte 3 tone si foloseste 7.000 de becuri.

Casa Poporului, în cifre

La construcţia Casei Poporului au fost folosite: 1.000.000 mc marmură; 550.000 tone ciment; 700.000 tone oţel; 200.000 tone de sticlă; 220.000 de mp de covoare; 3.500 mp de piele.

Mai multe