«Ceee? 5 milioane încălzirea la patru camere?»

3 ianuarie 2012 19:51   Național
Ultima actualizare:

Ne-am nenorocit! Iarna nici nu şi-a intrat în drepturi, dar consumul de căldură la începutul sezonului rece a „explodat". Bucureştenii şi-au pus mâinile în cap când au primit facturile la încălzire pe luna noiembrie: 5 milioane de lei vechi încălzirea la patru camere! Oare cât va fi în ianuarie şi în februarie?

Familia Petre a început anul 2012 cu stângul. Vestea proastă a fost adusă de preşedintele blocului când a afişat lista cu întreţinerea.

Cei patru membri au de plătit 630 de lei pentru utilităţile consumate în luna noiembrie, din care 500 de lei este doar costul căldurii şi al apei calde.

Este o sumă mult mai mare decât o anticipaseră chiar specialiştii RADET. Fiindcă locuieşte într-un apartament cu patru camere, unde consumul e mare, familia îşi drămuieşte bine banii pentru întreţinere.

Primele două luni de iarnă i-au luat însă prin surprindere, cu toate că ele au fost mai călduroase ca niciodată.

„Am avut un şoc când am văzut: 500 de lei încălzirea la patru camere? Nu înţeleg de unde suma aceasta enormă.

Mai puţin de atât plăteam în decembrie 2010, iar în noiembrie 2010, toată întreţinerea a fost 430 de lei la cele patru camere ", ne-a spus, afectată, Cristina Petre (28 de ani).

Explicaţia este simplă şi nu doar familia Petre e în această situaţie. Majorarea preţului gigacaloriei de la 124 la 169,8 lei, în vara anului 2011, a dus la creşterea facturilor cu 30-35 la sută în lunile de iarnă.

Pentru echilibrarea bugetului familiei, bucureştenii ar fi avut doar varianta reducerii consumului.

În mod paradoxal, acest lucru nu s-a întâmplat, deşi temperaturile de afară au fost extrem de ridicate pentru această perioadă.

În apartamentele fără repartitoare, caloriferele au duduit, iar bucureştenii au stat cu geamurile deschise.

În această situaţie, locatarii ar fi trebuit să ceară conducerii asociaţiei să oprească alimentare cu energie termică din subsolul blocului.

Pentru acest lucru e nevoie de acordul a cel puţin 51% din locatari. În multe blocuri, acest consens nu există.

Prin urmare, facturile la încălzire pe luna noiembrie sunt mai mari chiar şi de cât anticipaseră specialiştii RADET.

Luând în calcul consumul mediu înregistrat anul trecut şi tariful majorat al gigacaloriei, aceştia au stabilit că încălzirea la patru camere ar fi trebuit să fie în jurul valorii de 240,21 de lei. Familia Petre are de plătit mai mult decât dublu.

Citiţi mâine în Click! ce puteţi face pentru a reduce consumul de energie termică şi, implicit, factura la utilităţi.

«Avem facturi cu 35% mai mari decât iarna trecută»

Am întâlnit şi bucureşteni fericiţi. Locatarii unui bloc din cartierul Tei au facturi rezonabile la încălzire pe luna noiembrie.

„Facturile sunt mai mari, în medie, cu 35%, însă majorarea e justificată de creşterea preţului gigacaloriei.

În noiembrie, la două camere, căldura e 135 de lei, la trei camere -190 de lei, iar la patru camere - 240 de lei.

La acest tarif se adaugă costul apei calde, care e 12 lei/mc. O familie care locuieşte la două camere şi a consumat 3 mc de apă caldă, are de plată, în total, 170 de lei", ne-a spus Dumitru Murat, administratorul unui bloc din cartierul Tei.

Mai multe