Cel mai inedit candidat la primărie. Cine este "prințul ghetourilor" care speră să devină "Obama de România"
Personaj aparte la alegerile locale! Pentru postul de primar al oraşului Botoşani candidează şi Florin Zberea, zis „Carai“, un etnic rom cu opt clase, care locuieşte în ghetourile de la marginea oraşului. În vârstă de 50 de ani, el mărturiseşte că s-a săturat de partidele politice, de securişti şi de comunişti.
„Carai“ sau „Prinţul ghetourilor“ este unul dintre personajele pitoreşti din Botoşani. Se numeşte Florin Zberea, este de etnie romă şi trăieşte în blocurile sociale de la marginea oraşului din nordul ţării. „Carai“ a răzbit într-o lume dură şi de aproape cinci ani visează să ajungă primar. De altfel, el se află la doua candidatură, scrie adevarul.ro. În 2016, cu sloganul “Un om negru pentru o viaţă roz”, a fost aproape de un loc în Consiliul Local.
Florin Zberea trăieşte împreună cu familia sa într-o cameră de 40 de metri pătraţi. Blocurile sunt mizerabile, iar cei din ghetou se luptă cu sărăcia. Aceasta este lumea lui „Carai“, supranumit, datorită influenţei sale, drept „Prinţul ghetourilor“. În trecut, a fost paznic de noapte şi a muncit pe unde a apucat. Impresionat de suferinţa oamenilor, s-a hotărât să candideze.
Zberea vrea să facă din Botoşani un oraş - model. „Am multe proiecte. Eu sunt independent şi voi atrage fonduri europene, cu care să modernizez totul. Dacă suntem în Uniunea Europeană, europeni vrem să fim şi noi, într-o ţară democrată şi liberă. Şi din Botoşani se va schimba toată România, se va schimba tot mapamondul“, clamează „Carai”. Unul dintre cele mai importante obiective ale sale este construirea unei grădini zoologice măreţe. „Ghetourile alea vor dispărea, să nu mai fie în oraşul meu. O să fac o grădină zoologică aşa cum nu există alta în lume. O să fac locuri de muncă. Nu vrăjeală, ca partidele politice“, explică “Prinţul ghetourilor”, care are şi un model politic. „Favoritul meu e Barack Obama, fostul preşedinte al Americii. Iar eu voi fi «Obama de România», primul primar «de culoare» al oraşului“, susţine Zberea.
Candidatul de etnie romă e un inamic al politicienilor din ultimii 30 de ani. „S-a săturat toată România de partidele politice, de securişti şi de comunişti. N-au făcut nimic, aleargă doar după ciolan. Mă rog la Dumnezeu să le dea minte, să le trăiască familia şi copiii la toţi botoşănenii mei, să mă voteze pe mine, ca să le aduc o viaţă mai bună“, încheie „Carai”.