Cel mai longeviv pompier din Argeş a împlinit 100 de ani
Ion Lungescu s-a născut pe 21 septembrie 1911 în comuna Brăduleţ, satul Brădetu. Bărbatul a fost încorporat la Grupul de Pompieri Pitești pe 20 martie 1933 și a fost lăsat la vatră doi ani mai târziu, fiind decorat cu medalia „Bărbăţie şi credinţă clasa a II-a" în urma Înaltului Decret 2905/1934, pentru merite deosebite.
Cu un an înainte de eliberarea din armată, soldatul pompier a participat la lichidarea unui mare incendiu care a izbucnit în orașul Câmpulung. Atunci au fost mistuite de flăcări 42 de case, iar Ion Lungescu s-a intoxicat cu fum în timpul misiunii, necesitând internarea în spital. Comandantul său, locotenentul Iordache Marin a urmărit atunci îndeaproape evoluţia stării de sănătate a pompierului.
Între anii 1941 - 1945 Ion Lungescu a fost mobilizat la mai multe unităţi militare (dintre care şi Brăila).
În semn de admirație pentru curajul său, pompierii mai tineri au decis să-i facă bătrânului o surpriză de ziua sa și i-au făcut ieri o vizită. Alături de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș s-au aflat și fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, fostul șef al Marelui Stat Major General al Armatei, generalul (r) Mircea Chelaru, vicepreședintele Consiliului Judeţean Argeş, Florin Tecău și prefectul județului Argeș, Gheorghe Davidescu, precum și familia bătrânului și vecinii din comună.
Preoții din localitate au oficiat o slujbă religioasă cu acest prilej, iar sărbătoritul a primit decorația „ Patrie, onoare şi jertfă", diplome, plachete, un fular în culorile tricolorului, sume de bani și un tort aniversar.