Cel mai mare falsificator de bancnote din plastic din lume, prins de polițiștii români
Cel mai mare falsificator de bancnote din plastic din lume a fost prins, ieri, în urma mai multor descinderi în Prahova şi Bucureşti. Atât de bine erau făcuți banii, încât nici angajații băncilor nu-și dădeau seama că încasau falsuri. Tocmai de aceea, falsul a fost denumit ”super leu”.
O mare parte din materialele folosite la falsificarea banilor erau ascunse într-o vilă din Bușteni, imobil ce aparție mamei concubinei liderului grupării, scrie adevarul.ro. ”Afacerea” a fost inițiată de către trei persoane, în primăvara anului 2014 și într-un interval scurt de timp, șeful grupului a reuşit să producă cele mai bune falsuri din istoria României şi să devină cel mai mare falsificator de bancnote din plastic din lume.
Procurorii DIICOT spun că această rețea a falsificat 17.065 bancnote din cupiură 100 lei, prejudiciul ridicându-se la aproximativ 1.706.500 lei. Bancnotele erau aproape imposibil de identificat: erau realizate pe suport de polimer şi aveau imitate toate elementele de siguranţă destinate publicului (inclusiv microperforaţiile, banda iridescentă, imagine latentă, fereastră transparentă, cerneala care îşi schimbă culoarea, imprimare vizibilă în lumină ultravioletă).
Anchetatorii spun că ”super leul” era plasat cu precădere în centrele de procesare de numerar, ceea ce îndepărta practic momentul punerii în circulaţie de momentul identificării bancnotei. În toate situaţiile în care au fost identificați martori (casieri ai unităţilor comerciale sau alte altor instituţii financiare – bănci comerciale) nici unul nu a putut oferi suport informaţional întrucât nu şi-a dat seama la momentul încasării că bancnota este un fals. Cele trei persoane au fost duse la audieri.
Citește și:
Bancnotele falsificate de mafie, cheltuite în buticuri de cartier
BNR și Poliția Română te învață cum să recunoști banii falși