Cel mai mare iaht rezidențial va fi construit la Tulcea! Cum arată nava

4 iulie 2021 21:55   Național
Ultima actualizare:

Te lasă fără cuvinte! Cel mai mare iaht din lume, ce va găzdui 39 de apartamente de lux cu preţuri care încep de la 9,5 milioane de euro, va fi construit la Tulcea. Vasul va costa în total 500 de milioane de euro şi este considerat primul “iaht de linie” rezidenţial. Apartamentele vor fi disponibile pentru cumpărare doar pe bază de invitaţie.

Grupul norvegian Vard este unul dintre cei mai mari constructori şi designeri de nave din lume. Compania nordică deţine Şantierul Naval Vard din Tulcea şi a anunţat că a obţinut contractul pentru construcţia unui iaht uriaş. Somnio („A visa”, în limba latină) va avea o lungime de 222 de metri şi o greutate de 33.500 de tone. În 2024, când va fi lansat la apă, vasul de lux va fi cel mai mare iaht din lume, “atât ca lungime, cât şi ca volum”. Somnio va avea cu 40 de metri mai mult decât Azzam, cel mai lung iaht în prezent, deţinut de familia regală din Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite).

Nava construită la Tulcea va avea 39 de apartamente la bord, dispuse pe şase etaje, şi va naviga prin lume în conformitate cu dorinţele proprietarilor. Fiecare dintre cele 39 de apartamente trebuie să includă „caracteristici personalizate”, bazate pe preferinţele cumpărătorului.

Va fi lansat la apă peste trei ani

Cel mai probabil, apartamentele vor fi prevăzute cu o sală de sport, o bibliotecă, precum şi spaţii de luat masa în interior şi în exterior. Sănătatea a fost, de asemenea, luată în considerare, în special în contextul pandemiei de COVID-19, aşa că producătorii subliniază că la bord va fi disponibilă o „asistenţă medicală de talie mondială”. Apartamentele de la bordul navei Somnio vor începe de la 9,5 milioane de euro, iar proprietarii vor alege în mod colectiv un itinerar anual. Pe iaht vor fi restaurante, baruri, o cramă cu o capacitate de 10.000 de sticle şi piscine, scrie adevarul.ro.

Coca şi armarea iniţială vor fi realizate la Şantierul Naval Vard din Tulcea, iar vasul urmează să fie finalizat de Vard Søviknes din Norvegia. Alţi actori-cheie în proiect sunt compania-mamă a grupului Vard, Fincantieri, Vard Design şi Vard Electro. O gamă largă de furnizori şi de contractori din compania norvegiană vor fi, de asemenea, implicaţi în proiect. Liniile iahtului au fost concepute de Winch Design (SUA) şi de Tillberg Design (Suedia).

Mai multe