cele mai bune anvelope de vara

5 martie 2015 14:41   Național
Ultima actualizare:

Odată cu creşterea temperaturilor, se recomandă înlocuirea anvelopelor de iarnă cu cele de vară. Vrei să cumperi, dar nu ştii de care? Germanii de la Auto Zeitung au realizat un top al celor mai bune anvelope de vară. Click! şi Promotor.ro îţi arată care sunt acestea!

Cele mai bune anvelope de vară. Locul 10: Bridgestone Turanza T001

(preţ/set în România: 2.700 de lei)

Pneul Bridgestone e lăudat pentru performanţele la acvaplanare, însă e criticat pentru distanţa mare de frânare. De asemenea, cei de la Autozeitung spun că susţinerea laterală e perfectibilă. Din acest motiv, pneurile Bridgestone sunt clasate pe locul 10 în top cele mai bune anvelope de vară. Punctaj total: 213 din 300.

Cele mai bune anvelope de vară. Locul 9: Nokian zLine

(preţ/set în România: 2.600 de lei)

Anvelopa de vară Nokian pierde puncte din cauza supravirării pe suprafeţe umede şi a subvirării pe suprafeţe uscate. De asemenea, la slalom şi pe circuit a fost unul dintre cele mai slabe pneuri. În acelaşi timp, Nokian zLine a fost descris ca având o distanţă de frânare „acceptabilă”. Punctaj total: 218 din 300.

Cele mai bune anvelope de vară. Locul 8: Vredestein Ultrac Cento

(preţ/set în România: 2.500 de lei)

Performanţele modeste la rularea pe suprafeţe umede au adus un loc opt pneului de vară Vredestein Ultrac Cento în top cele mai bune anvelope de vară. În rest, siguranţa este întotdeauna pusă pe primul loc, punctajul final obţinut fiind de 223 de puncte din 300 posibile.

Cele mai bune anvelope de vară. Locul 7: Nexen N Fera SU1

(preţ/set în România: 2.100 de lei)

Anvelopa de vară Nexen se comportă foarte bine la acvaplanare şi oferă o distanţă de frânare foarte bună. De asemenea, primeşte puncte pentru performanţele bune pe circuit şi pentru rezistenţa relativ mică la înaintare. Punctaj total: 229 din 300.

Cele mai bune anvelope de vară. Locul 6: Falken Azenis FK453

(preţ/set în România: 2.200 de lei)

Pneul Falken e criticat doar pentru rezistenţa ridicată la înaintare şi pentru răspunsul mediocru al punţii faţă la intrarea în curbă. În rest, are toate calităţile pentru a fi una dintre cele mai bune anvelope de vară. Punctaj total: 232 din 300.

Cele mai bune anvelope de vară. Locul 5: Michelin Primacy 3

(preţ/set în România: 2.900 de lei)

Anvelopa de vară Michelin Primacy 3 e una dintre cele mai bune concurente, cu laude la toate capitolele, în afară de distanţa de frânare, care este descrisă ca fiind „mediocră”. Punctaj total: 236 din 300.

Cele mai bune anvelope de vară. Locul 4: Pirelli Cinturato P7

(preţ/set în România: 2.800 de lei)

Nemţii au acordat acestui pneu de vară nu mai puţin de 248 de puncte din 300 posibile. Aderenţa este bună, distanţa de frânare este mică, iar la limită se simte echilibrat. Singura critică merge către performanţele perfectibile la acvaplanare. Ocupă, totuşi, un loc fruntaş între cele mai bune anvelope de vară.

Cele mai bune anvelope de vară. Locul 3: Toyo Proxes T1 Sport

(preţ/set în România: 2.300 de lei)

Performanţele foarte bune atât pe suprafeţe uscate, cât şi pe cele umede a adus un loc trei pentru anvelopa de vară Toyo Proxes T1 Sport. Punctaj total: 253 din 300.

Cele mai bune anvelope de vară. Locul 2: Dunlop Sport Maxx RT

(preţ/set în România: 2.800 de lei)

Pneul de vară Dunlop a obţinut rezultate foarte bune la frânare şi la acvaplanare şi oferă o rezistenţă la înaintare scăzută. În acelaşi timp, însă, germanii notează că pe circuit, atunci când maşina e condusă la limită, ajunge la limita aderenţei puţin mai repede decât ocupantul locului întâi în top cele mai bune anvelope de vară. Punctaj total: 257 din 300.

Cele mai bune anvelope de vară. Locul 1: Continental SportContact 5

(preţ/set în România: 3.000 de lei)

Anvelopa de vară care ocupă locul întâi la testele AutoZeitung primeşte laude la toate capitolele, mai puţin la acvaplanare, care este descrisă ca fiind „mediocră”. În rest, oferă cea mai mică distanţă de frânare dintre pneurile testate, cea mai bună aderenţă la limită şi o rezistenţă la înaintare scăzută. Punctaj total: 263 din 300.

Cele mai bune cauciucuri de vară puse la încercare de nemţi au avut tipodimensiunea 225/50 R17 şi au fost montate, pe rând, pe un BMW Seria 3 320i cu 170 CP. Germanii au testat cum se comportă anvelopele la acvaplanare, la frânarea de la 100 km/h la zero, la slalom şi pe circuit uscat.

Mai multe