Cele mai frumoase tradiții la praznicul Bobotezei
Pentru ortodocşi, Boboteaza ( Botezul Domnului) este o sărbătoare închinată Mântuitorului Iisus. Evenimentul religios, sărbătorit în data de 6 ianuarie, aminteşte de botezul Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe care i l-a făcut Sfântul Ioan Botezătorul în apa Iordanului.
Până-n secolul al IV-lea, Nașterea Domnului și Boboteaza erau sărbătorite în aceeași zi- pe data de 6 ianuarie
Începând cu secolul al IV-lea, Nașterea Domnului și Boboteaza au fost sărbătorite la date diferite: pe 25
decembrie s-a stabilit prăznuirea Nașterii Domnului (Crăciunul ), iar la data de 6 ianuarie s-a hotărât ca sărbătoarea să fie închinată Botezului Domnului.
La majoritatea popoarelor creştine, cele două sărbători întâmpinate cu mare bucurie sunt însoţite de o suită de tradiţii populare, practicate din generaţie în generaţie, pentru a elimina din toate comunităţile creştine spiritele malefice.
Cu Boboteaza, urmată de Soborul Sfântului Ioan Botezătorul în data de 7 ianuarie, se încheie ciclul tradiţionalelor sărbători de iarnă.
Opinia cercetătorilor despre puterea agheasmei
Din dorinţa de a descoperi o explicaţie pentru puterea tămăduitoare a agheasmei, savanţii au studiat în acelaşi timp structura apei simple şi a agheasmei. Astfel că, în testele efectuate în laboratoare de renume, cercetătorii au constatat că apa are memorie şi poate să păstreze în amintire emoţiile oamenilor. În acelaşi timp, ei au dovedit că apa are proprietăţi ieşite din comun şi că poate să transmită, pe mai departe, proprietăţile ei. De aceea, spun specialiştii, agheasma păstrează în memorie rugăciunea rostită la slujba de sfinţire. În urma studiilor , Vlail Kaznacheev, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din Novosibirsk, susţine că stropirea cu apă sfinţită a plantelor muribunde sau a animalelor bolnave, le readuce la viaţă. Totuşi, omul de ştiinţă mai adaugă în pledoaria sa că nici un chimist nu poate explica cum se petrece acest fenomen.
Apa sfinţită are proprietăţi deosebite
Savantul spune, fără reserve, că apa sfinţită are o compoziţie chimică deosebită. Dacă într-un vas care conţine apă obişnuită se toarnă puţină agheasmă, atunci toată apa din acel recipient primeşte proprietăţile apei sfinţite.
Apa reacţionează la întâmplările din mediul înconjurător
Referitor la puterea agheasmei, Savantul japonez Emoto Masaru aduce un alt argument: apa reacţionează la rugăciuni şi formează cristale frumoase, luminoase; în schimb, la discuţii dure sau la injurii, apa formează cristale întunecate. În numeroasele studii (mai bine de 1000), elecrofiziciana Angelina Malakovskaia de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a constatat că starea de sănătate a credincioşilor care se roagă la biserică este mai bună, iar participarea la slujba religioasă reglează valorile tensiunii arteriale.
Opinia specialiştilor despre puterea sfintei cruci
Specialiştii spun că semnul crucii are o putere miraculoasă asupra microbilor patogeni, atât asupra apei de la robinet, cât şi asupra celor din apele curgătoare şi din râuri, fiind mai eficient chiar decât aparatele moderne de dezinfecţie.
Tradiţii pentru spor şi sănătate de Bobotează
În ziua de Bobotează se sfinţesc apele Mari
Prin ritualul specific acestui praznic, în ziua de Bobotează, se sfinţesc apele mari şi se purifică mediul înconjurător de forţele malefice. Agheazma, adică apa sfinţită de Bobotează prin harul preoţilor, în cadrul unui ceremonial religios, primeşte virtuţi terapeutice miraculoase şi nu se strică de-a lungul anului.
Apa sfinţită este „Apă vie”
Agheazma este ”Apă vie”, este leacul care revigorează trupul şi sufletul, alungă bolile şi spiritele malefice din viaţa noastră. Sărbătoarea este cunoscută şi cu numele de Epifania sau Teophania, termene care provin din limba greacă şi înseamnă „apariţia-arătarea lui Dumnezeu” deoarece, la botezul lui Hristos, Sfânta Treime s-a arătat lumii pentru prima dată. Potrivit evangheliştilor Matei, Marcu şi Luca, atunci glasul Tatălui se face auzit din ceruri, Fiul este întrupat, stând în râul Iordan, iar Duhul Sfânt se pogoară asupra lui în chip de porumbel. Botezul Domnului este unul dintre cele mai importante praznice împărăteşti ale Bisericii, iar principalul eveniment din această zi constă în sfinţirea mare a apelor.
Ajunul Bobotezei este zi de ajunare
Ajunul Bobotezei este zi de ajunare, chiar de post negru. Tradiţia aceasta este păstrată încă din secolele IV-VI, când catehumenii (oamenii care nu erau creştini) se pregăteau să primească botezul. După ce erau botezaţi, puteau să participe pentru prima dată la Liturghia credincioşilor şi să se împărtăşească.
Ritualuri cu busuioc şi turtă pentru aflarea destinului
În ajunul Bobotezei se fac ritualuri de aflare a destinului: fetele necăsătorite iau de la preot un fir de busuioc sfinţit, plantă investită cu puteri magice, folosită în descântecele de chemare a ursitului. Fata care vrea să-şi afle destinul trebuie să postească, să se roage şi să pună busuiocul sub pernă, în ajunul sărbătorii.
De asemenea, există o tradiţie foarte răspândită în multe zone din ţară pentru a afla cine este ursitul: tânăra care vrea să ştie cu cine se va căsători pregăteşte în ajunul sărbărorii o turtă din făină sărată şi apă. Se spune că tânărul care-i aduce în vis o cană cu apă este ursitul ei.
Se păstrează armonia în ajunul sărbătorii
În ajunul sărbătorii, oamenii aşteaptă praznicul în bună înţelegere; rudele şi părinţii nu se ceartă şi nu-şi pedepsesc copiii, pentru că altfel, se vor certa tot anul.
Procesiune pe malul apei
Sărbătoarea Bobotezei se asociază cu practicarea unor ritualuri care diferă, de multe ori, de la o zonă geografică la alta. După liturghie, preotul, însoţit de credincioşii din parohia sa, merg în procesiune pe malul apei din localitatea respectivă. Atunci se oficiază rugăciunea de sfinţire a apei. Spre seară, vânătorii şi pădurarii trag cu puşca peste oglinda apei, pentru alungarea duhurile rele, care se spune că sunt cuibărite în apă. Râurile, fluviile şi lacurile sunt purificate acum şi, de aceea, femeile nu au voie să spele rufe în apele curgătoare vreme de opt zile, iar aceste ape rămân sfinţite trei-şase săptămâni. Când este foarte frig (proverbialul ger al Bobotezei), se pregăteşte „Crucea de gheaţă a Bobotezei .”
Potrivit tradiţiei ortodoxe, agheazma se bea dimineaţa, înainte de micul dejun, în zilele de post, de sărbători sau la ceas de boală sau de mare necaz.
Tradiţia Iordănitului
La Bobotează, datina cea mai importantă era Iordanul sau Sfinţirea cea mare a apei. Încă din vechime, în tradiţia populară se spunea că oricine ar intra în această zi în apă va fi apărat de toate bolile. Sfinţirea apei se făcea într-un loc special amenajat, lângă o fântână sau lângă o apă curgătoare. Din Agheazma binecuvântată în această zi obişnuiau să bea toţi membrii familiei, iar o parte se punea şi în mâncarea vitelor, pentru ca şi acestea să fie sănătoase.
Boboteaza este dricul iernii
În popor, și în zilele noastre, se spune că Boboteaza este dricul iernii; după gerul mare, tradiţional, zilei de Bobotează, iarna se pregăteşte să plece. În ziua de Bobotează, preoţii sfinţesc cu agheazmă oamenii, casele şi lucrurile din gospodăria fiecărui credincios, pentru ca toată familia să fie sănătoasă şi să aibă spor în muncă, tot anul. Nu se stropesc cu agheasmă caii şi iepurii
Cu apă sfinţită se stropesc şi animalele din gospodărie-oile, porcii şi boii, animale binecuvântate de Dumnezeu. În schimb, nu se împrăştie agheasmă peste cai şi peste iepuri, care se pot preface în diavoli.
Agheasma Mare se oficiază de două ori pe an
Agheasma Mică se poate săvârşi când doresc credincioşii acest lucru. În schimb, Agheasma Mare se oficiază de două ori pe an, pe 5 ianuarie, în Ajunul Botezului Domnului şi pe 6 ianuarie, în ziua praznicului Bobotezei... Agheasma adunată de la trei biserici aduce spor în familie.
Cu agheasmă, adunată de la trei biserici, se stropesc ogoarele, pâinea făcută în casă şi portofelul, care conţine cel puţin trei bancnote noi, pentru ca sporul să nu fie alungat din casă de gândurile rele ale duşmanilor.
Chiraleisa-datină de purificare
Pe lângă înţelesurile creştine, Boboteaza este o mare sărbătoare cu caracter popular. În această zi se practică un obicei de purificare a spaţiului în care trăim şi de invocare a rodului bogat. În mediul rural, frecvent în localităţile din Moldova, în ajunul Bobotezei sau chiar în ziua de Bobotează, mici grupuri de băieţi intră în curţile oamenilor şi înconjură casele, grajdurile, adăposturile pentru fân, sunând din clopoţei şi tălăngi, rostind în cor : „Chiraleisa,/ Spic de grâu/ Până-n brâu,/ Roade bune,/ Mană-n grâne!“. Tinerii colindători poartă la căciuli diferite plante cu puteri magice:busuioc, brad, vâsc şi salcie. Exista credinţa că, rostind formula liturgică „Chiraleisa“ de trei ori ( termen grecesc care se traduce prin Doamne miluieşte !), oamenii devin mai puternici, toate relele fug şi anul care vine va fi „curat” până la praznicul Sfântului Andrei.
Se aruncă în apa îngheţată o cruce
În cele mai multe sate, dar şi în mediul urban există obiceiul de a arunca, la Bobotează, o Cruce în apă. Astfel, după oficierea slujbei religioase din biserică, credincioşii însoţiţi de preot pornesc în procesiune către o apă curgătoare pentru „sfinţirea apelor“. Atunci, preotul aruncă o cruce în apa îngheţată, iar flăcăii mai curajoşi se scufundă să o recupereze. Cel care scoate crucea din apă este răsplătit cu colaci, cu fructe şi cu bani.
În această zi se consumă alimente specifice
De Bobotează, potrivit tradiţiei, se consumă alimente specifice: grâu fiert cu miere, prune uscate, iar după apusul soarelui se poate mânca şi piftie.
Credinţe străvechi
Se spune că, dacă în Ajunul Bobotezei pomii sunt acoperiţi de promoroacă, aceştia vor avea rod bogat în anul respectiv.
Din vremuri îndepărtate, se crede că în Ajunul praznicului animalele din gospodărie vorbesc în grajd la miezul nopţii şi dezvăluie locul în care se ascund comorile.
Boboteaza încheie ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă care încep în Ajunul Crăciunului. În grecește, cuvântul Bobotează este numit Teofanie sau Epifanie care se traduce prin "Arătarea Domnului", adică a Sfintei Treimi.
.