Cele mai urâte cinci obiceiuri la locul de muncă
De cele mai multe ori, nu neîndeplinirea sarcinilor de lucru sau incapabilitatea îți pot crea o reputație proastă, ci chiar propriile obiceiuri pe care tindem să le neglijăm. Acestea sunt observate de colegii de la locul de muncă și îi pot deranja sub diferite forme.
Conform unor cercetări sociologice, există cinci obiceiuri care pot afecta drastic reputația la locul de muncă, relatează BBC.
Trădarea colegilor
A-ți trăda colegii de la locul de muncă este una dintre principalele cauze care generează conflicte și certuri. De regulă, oamenii recurg la această metodă pentru a rezolva o problemă sau pentru a ieși dintr-un conflict. Paradoxal, exact acest lucru atrage alte conflicte.
Bârfitul colegilor
Dicuțiile care privesc aspecte personale ale altor persoane tind în cele din urmă să se întoarcă împotriva celor care le-au început. Uneori, chiar persoanele care iau parte la bârfe se pot regăsi în cadrul acestor discuții. Astfel, se poate ajunge la pierderea credibilității acelor persoane sau chiar la conflicte.
Să te plângi că îți urăști locul de muncă
Ultimul lucru pe care vor colegii să îl audă este să te plângi de cât de mult ai de lucru și cât de mult te deranjează acest lucru. În general, acest obicei tinde să scadă moralul grupului și să fii catalogat drept o persoană negativistă.
Să mănânci alimente cu un miros deranjant
Se spune că nimic nu atrage mai mult antipatia din partea colegilor de la locul de muncă decât cineva care aduce mâncare cu un miros puternic și deranjant. Imaginează-ți ce impresie vei face dacă aduci la locul de muncă preparate cu un puternic miros de pește!
Să spui minciuni
Cele mai multe dintre minciuni au inițial intenții bune din dorința oamenilor de a se proteja pe ei sau pe alții. Problema este că odată ce se descoperă că ai mințit, intri pe o cale periculoasă de unde nu mai există cale de întoarcere – cu toții te vor considera un mincinos.