Centrul Chinologic al Poliţiei Române de la Sibiu instruieşte câini pentru detectarea persoanelor infectate cu SARS-Cov-2

11 februarie 2021 21:06   Național
Ultima actualizare:

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a anunţat, joi, că Centrul Chinologic al Poliţiei Române de la Sibiu instruieşte câini pentru detectarea persoanelor infectate cu virusul SARS-Cov-2. Pregătirea a început încă de anul trecut, rezultatele urmând a fi prezentate în curând.

”Câini antrenaţi pentru detectarea persoanelor infectate cu virusul SARS-Cov-2, la Centrul Chinologic al Poliţiei Române de la Sibiu! În anul 2020, la nivelul acestei instituţii, a fost demarat un proiect care are ca scop instruirea unor câini pentru detectarea persoanelor infectate cu virusul SARS-Cov-2, în special pentru structurile Poliţiei de Frontieră şi Poliţiei Transporturi Este un proces în desfăşurare şi am convingerea că, în curând, vă vom prezenta rezultate concrete ale muncii colegilor noştri din acest centru”, a transmis, joi, Lucian Bode, într-un mesaj postyat pe Facebook.

Bode şi ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, au vizitat, joi, centruil de pregătire a câinilor de serviciu de la Sibiu.

”De-a lungul timpului, în cei 70 de ani de existenţă ai instituţiei, s-au obţinut rezultate deosebite în lupta antidrog, în intervenţia antiteroristă, investigarea criminalistică, limitarea migraţiei ilegale, salvarea de victime, desfăşurarea acţiunilor de ordine publică şi, în curând, în lupta împotriva răspândirii virusului SARS-Cov-2”, a mai transmis Bode.

https://www.facebook.com/lucianbode.ro/posts/2590030434454834

Mai multe