Centura Bacău este gata. Când vor fi dați în circulație toți cei 30 km de drum, care au costat 700 de milioane de lei

29 iunie 2021 13:23   Național
Ultima actualizare:

Lucrările la Centura Bacău a fost încheiate. Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a fost joi, 24 iunie, să verifice situația de pe șantier și a anunțat că în curând va fi deschisă circulației. Click! a aflat astăzi, 29 iunie, că nici acum nu s-a făcut recepția finală.

”Mă bucur să văd că lucrările la sectorul 2 - ultimul dintre cele trei ale proiectului - au fost terminate. Constructorul a solicitat Companiei de Drumuri să organizeze recepția lucrărilor, astfel că, în perioada imediat următoare, vom da în folosință integral această variantă de ocolire”, a anunțat ministrul.

În acest moment, constructorul mai are de trasat marcaje, astfel că cei de la CNAIR nu au făcut recepția finală, spun surse oficiale pentru Click! 

Două sectoare din Centura Bacău au fost inaugurate anul trecut

Cel de-al treilea sector, între DN2 Sud și DN11 (7,3 km), a fost inaugurat în septembrie 2020, primul, între DN2 Sud și DN2 Nord (20,3 km), în decembrie 2020, iar cel de-al doilea, între DN2 Nord și DN15 (3,2 km) urmează să fie dat în trafic în perioada următoare.

Cu totul, Centura Bacău are o lungime de 30,8 km, dintre care 16,2 km sunt la profil de autostradă. Cuprinde șapte poduri, nouă pasaje, un nod rutier și a costat 668 de milioane de lei, fără TVA.

Centura Bacău, parte din Autostrada Moldovei

Centura orașului Bacău este parte din A7 - Autostrada Moldovei, cel mai mare proiect propus pentru finanțare prin PNRR.

”Mă voi asigura că A7 continuă spre Suceava și Siret și că vom reuși finalizarea proiectării și atragerea finanțării europene prin Programul Operațional Transport (2021-2027) pentru cele două tronsoane de nord. Moldova s-a săturat să fie ignorată. Moldova are nevoie ca de aer de autostrăzi, de căi ferate modernizate, de o rețea civilizată de drumuri sigure care nu doar să țină pasul cu dezvoltarea zonelor urbane mari, precum Iașiul și, dar și să „tragă în sus”, echitabil și uniform, toate regiunile ei”, a declarat Cătălin Drulă.  

Citește și: 

Autostrada Moldovei a primit bani europeni: un miliard de lei pentru primul tronson- Centura Bacău

Proiecte de infrastructură pentru Moldova! Ce se întâmplă cu A8 Autostrada Unirii

Mai multe