Cerere de grațiere pentru fostul ministru Monica Iacob-Ridzi

28 mai 2015 13:53   Național
Ultima actualizare:

Primarul orașului Petroșani a venit astăzi în Capitală și s-a dus direct la Palatul Cotroceni. Tiberiu Iacob-Ridzi a depus o cerere de graţiere a soţiei sale, Monica Iacob Ridzi.

Cererea a fost formulată de Monica Iacob Ridzi, iar soţul ei a fost cel care a depus-o la Administraţia Prezidenţială, scrie romaniatv.net.

”Principalele motive care au fost invocate au fost unul de natură umanitară, faptul ca noi avem doi copii, o fetiţă de 1 an şi şapte luni şi un băiat de 5 ani, care sunt destul de bolnavi, şi motivul medical – starea de sănătate a soţiei mele. Toate speranţele noastre se îndreaptă către preşedintele Klaus Iohannis prin acestă cerere de graţiere, care ar fi singura soluţie pentru ca soţiei mele să-i poate fi asigurate condiţiile cât mai bune, din punct de vedere medical, să poată să-şi ţină sub control boala pe care o are şi să fie lângă copiii care suferă enorm”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, citat de romaniatv.net. 

Monica Iacob Ridzi se află în prezent la Spitalul Penitenciar Jilava, fiind transferată aici la cerere, de la Penitenciarul Gherla, din cauza problemelor de sănătate.

Pe 15 februarie, Monica Iacob-Ridzi a fost condamnată definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea Zilei Tineretului din 2009.

Mai multe