Ceşti şi farfurii Versace, confiscate de inspectorii vamali constănţeni

25 februarie 2013 13:09   Național
Ultima actualizare:

Ceştile şi farfuriile erau inscripţionate Versace şi au ajuns în Constaţa într-un container, venit din China, anunţă Mediafax. “Inspectorii vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud, acţionând în baza analizei de risc, au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra unui container sosit din China, având ca destinaţie o societate comercială cu sediul în Bucureşti”, se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale a Vămilor.

În urma acestui control, inspectorii vamali au găsit 3.230 seturi ceramică (ceşti şi farfurii) inscripţionate Versace, “articole susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale mărcii respective”.

Conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1383/2003 şi a Legii nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, bunurile contrafăcute au fost reţinute de către autoritatea vamală în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Mai multe