CFR: «Trenul spre aeroport nu va trece prin curțile oamenilor»

2 iulie 2019 19:06   Național
Ultima actualizare:

Proiectul liniei de cale ferată București Nord-Aeroportul Otopeni a stârnit nemulțumiri. Cei care locuiesc în preajma viitoarei linii feroviare s-au plâns că trenul le va trece prin curte sau la 5 metri distanță și că nu vor mai avea utilități.

Astfel că o parte dintre cei 63 de proprietari au de gând să conteste proiectul privind exproprierile, aflat în dezbatere publică, la Curtea Constituţională. Nimic mai fals, spun cei de la CFR, care au dat publicității schița proiectului. Potrivit clubferoviar.ro, traseul căii ferate se va construi suprateran, pe partea stângă a Străzii Drumul Gării Odăi. ”Pe amplasamentul obiectivului de investiții se vor construi doar pilele viaductului și un drum de acces tehnologic. Distanța minimă măsurată de la axul căii ferate la fața clădirii este de 12,18 m. Aceste distanțe variază între 12,18 m și 24,28 m. Nu vor fi afectate proprietățile și nici accesul la acestea”, se arată în documentul citat. Mai mult, se menționează faptul că utilitățile existente (conducte de apă, canal, rețele electrice și telecomunicații) vor fi relocate dacă va fi cazul, iar cheltuielile vor fi suportate de către CFR SA. ”Cât privește afirmația că linia ferată va trece prin curțile oamenilor, și aceasta este falsă, din moment ce înălțimea viaductului va fi de 7,5 m deasupra nivelului solului, nefiind restricționat accesul la nici o proprietate. Strada Drumul Gării Odăi va fi reabilitată în cadrul proiectului. CFR SA a luat decizia de a implementa acest proiect de interes național, optând pentru varianta de traseu cu impactul cel mai mic asupra tuturor clădirilor situate în zona amplasamentului actual”, spun feroviarii. Pe 11 iunie a fost semnat contractul de proiectare și execuție a liniei de cale ferată. Lucrările ar trebui să înceapă în vara aceasta și să fie gata în mai 2020, înainte de CE de fotbal.

Mai multe