Chifteluţele suedeze au reapărut la magazinul IKEA

3 aprilie 2013 14:57   Național
Ultima actualizare:

Dacă în ultima vreme aţi poftit la chifteluţele suedeze, trebuie să ştiţi că, de ieri, controversatele delicatese s-au întors în restaurantul magazinului IKEA, din Capitală. Se pare că li s-au cam dus dorul de vreme ce ieri la prânz, tăvile cu chiftele erau aproape goale.

"Mă bucur că au intrat iar în meniu, chiar erau printre preferatele mele. Cu cal, fără cal, sunt gustoase", ne-a spus Andrei Vasile, imediat după ce şi-a comandat o porţie dublă. Deocamdată, doritorii le pot degusta doar în incinta restaurantului din Băneasa.

Cei care vor să le pregătească acasă mai au puţin de aşteptat până vor fi scoase la vânzare şi în magazinul alimentar. Produsul a fost retras de la comercializare în urmă cu o lună, după ce inspectorii sanitari din Cehia au găsit urme de cal într-un lot de chifteluţe. Măsura a fost aplicată la magazinele IKEA din 24 de ţări, inclusiv România.

O porţie de zece chifteluţe costă 8,5 lei

Potrivit unui comunicat al IKEA, rezultatele analizelor derulate de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară au infirmat prezenţa cărnii de cal în chifteluţele din magazinul alimentar şi restaurantul din România.

Mai multe