Chiloţii l-au înfundat pe Cristian Cioacă?

17 decembrie 2012 17:38   Național
Ultima actualizare:

Poliţistul Cristian Cioacă nu a reuşit să-i convingă pe magistraţi să-l lase să petreacă sărbătorile în libertate, chiar dacă le-a spus clar şi răspicat că nu este vinovat de moartea Elodiei. El s-a plâns, ieri, în sala de judecată că a devenit victima unui linşaj mediatic, fiind condamnat public pentru o faptă pe care nu a comis-o. Dar argumentele procurorilor sunt mult prea solide ca să scape aşa uşor.

"Nu e normal să fiu judecat şi condamnat public pentru ceva de care nu mă fac vinovat", le-a spus Cioacă judecătorilor, ţinând să precizeze că anchetatorii au implicat excesiv mass media în acest caz.

Chiar dacă se consideră nevinovat de moartea soţiei sale, Elodia Ghinescu, şi a spus-o în faţa camerelor de luat vederi de multe ori, săptămâna trecută a refuzat invitaţia anchetatorilor de a mai face un test poligraf. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, cei care au hotărât arestarea lui Cioacă, au arătat în motivarea deciziei că poliţistul a avut mijloace de a-şi ucide soţia, de a-i tranşa apoi corpul, pentru a putea scăpa de el. Din referatul care îl incriminează pe poliţistul piteştean vă prezentăm principalele probe care au dus la arestarea acestuia.

Chiloţii din râpă erau ai lui Cristian Cioacă. Analizele de laborator au arătat că pe uniforma de poliţist, cămaşa şi chiloţii găsiţi în râpa unde le aruncase Cioacă există urme de sânge ale Elodiei. Anchetatorii au demonstrat că aceste lucruri aparţin lui Cioacă.

În toamna anului 2007, anchetatorii au găsit într-o râpă din Braşov mai multe obiecte mânjite cu sângele Elodiei

Sângele Elodiei în maşină, pe pistol şi în saci. Un fir de păr şi urme de sânge aparţinând Elodiei au fost găsite pe unul din sacii de plastic de culoare neagră în care Cioacă a îngrămădit obiectele care îl incriminau.

Şi pe perechea de mănuşi chirurgicale găsită de poliţişti au fost identificate urme biologice ale celor doi soţi. În maşina lui Cioacă, pe tocul pistolului său, găsit în torpedou, era sângele victimei. Tot urme de sânge au fost găsite şi pe plintele din lemn din holul care uneşte baia cu dormitorul, cât şi cele de pe peretele despărţitor. Acestea aparţin cu siguranţă Elodiei, ca şi cele de pe pardoseală şi de pe părţile laterale ale grinzii de susţinere a podelei.

"Renovarea" pereţilor pătaţi de sânge. Cristian Cioacă a avut timp să "mascheze" omorul. Conform probelor de la dosar, urmele de sânge descoperite în dormitor şi în baie atât în 2007, cât şi în 2012, au fost acoperite cu un strat de glet şi altul de vopsea lavabilă crem. S-a determinat clar, cu ajutorul unor martori, cum apartamentul în care au locuit Elodia şi Cioacă a fost renovat total în 2004, iar cele două straturi suplimentare de vopsea găsite doar pe doi pereţi din baie şi dormitor au fost date în 2007, înainte de cercetarea locuinţei de către anchetatori.

Certuri dese şi vieţi separate. O altă probă care susţine acuzele procurorilor o reprezintă faptul că în relaţia dintre cei doi soţi existau conflicte dese. Mai mult, lucru susţinut şi de martori şi recunoscut ulterior de Cristian Cioacă, fiecare avea o relaţie extraconjugală în momentul dispariţiei Elodiei.

Elodia Marilena Ghinescu  (n. 27 septembrie 1968, Braşov) a dispărut de acasă în seara de 29 august 2007. Procurorii au demarat o amplă achetă, însă nu au reuşit să dea de urma femeii. În noiembrie 2011, a  fost declarată oficial moartă. Elodia a fost căsătorită cu inspectorul principal de poliţie Constantin Cristian Cioacă, ambii fiind la a doua căsătorie. Împreună au un băiat, Patrick, născut în ianuarie 2005.

Mai multe