Cinci motive să conteşti amenda pentru pariuri

25 octombrie 2015 13:09   Național
Ultima actualizare:

54.000 de români care au jucat la pariuri sportive pe site-uri neautorizate îşi unesc forţele pentru a chema în judecată Oficiul pentru Jocuri de Noroc. Ei sunt ameninţaţi cu amenzi de la 5.000 la 10.000 de lei. Click! îţi dă cinci motive pentru care nu trebuie să te temi de amenda primită.

Reprezentanţii Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN) au pornit o cruciadă împotriva românilor care au accesat şi au pariat pe site-uri care aveau licenţa expirată. Circa 200 din cei 54.000 de jucători au fost deja sancţionaţi, în mare parte cu 5.000 de lei. Ei au început demersurile pentru chemarea în judecată a responsabililor instituţiei, pe care îi acuză de abuz. Iată de ce nu ar trebui să te temi de amenda primită. 

«Pariez să câştig bani, nu din pasiune»

„În perioada 10-30 septembrie am avut un rulaj de 70.000 de lei. Adică în acele zile am pariat, am câştigat şi am jucat din nou această sumă de bani. Câştigul meu nu a fost de 70.000 de lei, dar am ieşit pe plus. O fac ca să-mi rotunjesc veniturile, nu din pasiune sau dependenţă de jocuri”, ne spune Paul, un bucureştean de 39 de ani care a fost amendat de ONJN. El va contesta procesul verbal fiindcă se consideră nedreptăţit şi indus în eroare. Când a fost chemat la sediul din Bucureşti al Oficiului, Paul le-a spus inspectorilor că el a fost de bună credinţă şi că nu a ştiut că site-ul pe care îşi crease cont, bet365.com, funcţionează ilegal. „Am semnat procesul-verbal, dar le-am adus la cunoştinţă că nu am fost informat că site-ul nu e autorizat”, spune bărbatul, care a refuzat să fie fotografiat din faţă pentru a nu fi judecat prea aspru de cei care-l cunosc. 

Mai multe