Cinci persoane reţinute în dosarul preşedintelui CJ Timiş, Titu Bojin, au fost arestate
Cele cinci persoane reţinute în dosarul preşedintelui CJ Timiş, printre care consilierul judeţean Marcel Mihoc, Teodor Gavriş, fost director în CFR Călători şi omul de afaceri George Didilă, au fost arestate preventiv, de magistraţii Tribunalului Bucureşti.
Decizia nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
În dosarul de corupţie privind atribuirea unor contracte, la Direcţia Naţională Anticorupţie au avut loc audieri maraton, începând de miercuri după-amiază, la finalul cărora procurorii au decis ca preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, să fie cercetat sub control judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând din 11 decembrie până în 8 februarie 2015 inclusiv, iar alte cinci persoane să fie reţinute, transmite Mediafax.
Titu Bojin nu are voie să părăsească ţara
Preşedintele CJ Timiş este obligat, ca în perioada controlului judiciar, să nu plece din ţară fără încuviinţarea procurorilor, să meargă la DNA central ori de câte ori este chemat, să se prezinte la Poliţia Remetea Mare în zilele stabilite cu poliţiştii, să anunţe anchetatorii dacă îşi schimbă locuinţa, să nu ia legătura cu celelalte persoane cercetate sau suspectate în cauză, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
Procurorii au făcut percheziţii la 17 primării din judeţul Timiş
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au făcut percheziţii, miercuri, la sediul Consiliului Judeţean Timiş, la 17 primării din judeţ şi la Asociaţia Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Timiş (care funcţionează în sediul CJ). De asemenea, au fost făcute percheziţii la locuinţa preşedintelui CJ Timiş, Titu Bojin, din comuna Remetea Mare, la locuinţa lui George Didilă din Bucureşti, şi la sediul firmei controlate de acesta, SC Ecomet West SRL, tot din Capitală. Anchetatorii au descins şi la depourile CFR Călători din Bucureşti, Timişoara, Cluj, Braşov, Sibiu, Ploieşti, Arad, Suceava şi Iaşi,
Preşedintele CJ Timiş a fost ridicat, miercuri dimineaţă, de anchetatori din sediul Consiliului Judeţean Timiş şi dus la DNA central, unde a fost audiat mai multe ore, în final fiind lăsat să plece, după ce în cazul său anchetatorii au luat măsura controlului judiciar.
Procurorii îl suspectează pe Bojin că direcţiona alocări bugetare din bugetul Consiliului Judeţean Timiş către unităţi administrativ teritorial din judeţ, în vederea finanţării contractelor pe care acestea le aveau în derulare cu SC Ecomet West SRL.