Cine avea în grijă Spitalul de Urgență din Piatra Neamț: Ministerul Sănătații sau Consiliul Județean?

15 noiembrie 2020 16:30   Național
Ultima actualizare:

Spitalul de Urgență din Piatra Neamț s-a transformat aseară în clinica groazei. Cu o infrastructură din anii ’60, acesta nu are plan de evaculare, căi de evacuare, extinctoare și nici autorizație de funcționare de la ISU. ”Este imposibil de obținut acest document”, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, în subordinea căruia se află spitalul.

În grija cui se află Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț: a Ministerului Sănătății sau a Consiliul Județean (CJ)? Răspunsul este clar: autoritățile județului  se ocupă. Doar în starea de urgenţă, Ministerul Sănătăţii preia în subordine spitalele din provincie.

Clinica, unde sâmbătă seară, au murit zece pacienți într-un incendiu la Secția ATI Covid-19, se află sub comanda Consiliului Județean Neamț. 

El face investiții și tot el numește conducerea. Și iată că instituția medicală este la al optulea manager în ultimul an. Actualul director, Lucian Micu, este fostul primar din Roman, care nu a mai putut candida la alegerile locale din septembrie pentru că a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate.

Acesta a fost pus în fruntea spitalului de Ionel Arsene, președintele CJ Neamț, la sfârșitul lunii octombrie.

Este al optulea manager numit într-un an. Ionel Arsene, liderul organizaţiei PSD Neamţ, a declarat că spitalul judeţean este în curs de obţinerea a autorizaţiei ISU. 

Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț: ”O cauză a fost supraîncălzirea echipamentelor medicale”

„Problema privind autorizaţie de la ISU au toate spitalele din România. Suntem în curs de autorizare. Din ce am discutat şi cu directorul medical şi cu managerul spitalului şi cred că o cauză a fost supraîncălzirea echipamentelor din spitale. Am spus că spitalele judeţene sunt supraîncărcate, că suntem în genunchi, pentru că această pandemie a venit ca un val peste noi şi felul în care gestionăm pandemia în toate spitalele este tragică. Cred că ar fi putut fi manageriată această criză dacă ar fi fost deschis Spitalul de la Leţcani. Ar fi putut fi evitată această tragedie. Eu cred că o cauză a acestei tragedii a fost supraîncălzirea echipamentelor medicale. Stă un spital gol cu 100 de paturi de terapie intensivă, cu 12 paturi ocupate pentru că nu vor să aloce fonduri pentru medici ca să lucreze acolo. Efectiv nu mai avem unde să îi punem”, a declarat Ionel Arsene. 

Întrebat dacă era la curent cu faptul că sunt efectuate nişte modificări la instalaţia spitalului şi că este făcută o suplimentare a echipamentelor cu oxigen, liderul PSD Neamţ a replicat:

„Aceste modificări şi această suplimentare era făcută în alte saloanele, nu unde s-a produs tragedia. Voiam să încercăm să mărim capacitatea secţiilor ATI, pentru că aşa cum v-am spus suntem în genunchi cu gestionarea acestei pandemii. Guvernul nu se ajută cu nimic. Până astăzi doar CJ Neamţ a finanţat măsurile pentru pandemie, s-a plâns Ionel Arsene, la Antena 3. Chestionat ce experienţă managerială are șeful spitalului Lucian Micu şi dacă e adevărat că nu este din oraş, Ionel Arsene a spus că este jurist și că managerul unui spital nu trebuie să fie neapărat medic.

Ana Birchall, despre Ionel Arsene: ”Este un gunoi”

Pe de altă parte, deputatul Ana Birchall a răbufnit pe Facebook și l-a numit pe Arsene “un gunoi!”, după ce și-a făcut campanie lăudându-se cu “21 milioane euro investite în spitale”.

“Gunoi! A avut tupeul să candideze deși are un dosar de corupție pe rol, dosar pe care îl tot amână cu tertipuri avocățești! Și-a făcut campanie cu așa slogan și a fost reales deși locuitorii din Neamț trebuia să îl trimită la lada de gunoi, exact acolo unde îi e locul! Dați share oameni buni, să se știe adevărul!”, a scris Birchall.

Ionel Arsene, omul din spatele avioanelor Tarom ținute la sol?

Despre Ionel Arsene se spune că a fost un apropiat al lui Liviu Dragnea și că el ar fi orchestrat ca în ziua moțiunii de cenzură de anul trecut, când guvernul PSD a căzut, ca avioanele Tarom să rămână la sol.

Ideea era ca parlamentarii Opoziției din teritoriu să nu poată ajunge la timp ca să voteze moțiunea. În acest caz, există în curs o anchetă, iar Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, de la acea vreme, a fost audiat la DNA.  

Citește și: 

https://www.click.ro/news/national/medicul-catalin-denciu-ars-ca-o-torta-protectiile-din-plastic-cu-care-era-imbracat-au

https://www.click.ro/news/national/aparatul-de-la-care-izbucnit-incendiul-la-piatra-neamt-injectomatul-folosit-de-medic

Mai multe