Cine e mai normal în ziua de azi, copilul său părintele?

În ziua de astăzi neînţelegerile dintre generaţii par să se amplifice, iar tot mai mulţi părinţi ajung în cabinetele medicale şi/sau psihologice pentru că nu mai reuşesc să găsească soluţii pentru a gestiona conflictele apărute în relaţia părinte-copil.

De cele mai multe orCele mai uzuale trei pedepse acum 30 de ani față-n față cu cele de azi, adulților li se pare că au încercat toate variantele – de la vorbă bună la ceartă, de la recompensă la pedeapsă. Cu toate acestea majoritatea copiilor par că sunt din ce în ce în ce mai absenţi psihic în viaţa de familie, în timpul orelor de la şcoală, iar notele lor sunt tot mai slabe. Colac peste pupăză, situația indică faptul că mint mai des şi devin  tot mai agresivi.

Potrivit specialistului în psihologia adolescentului, Maria Verdi, rata agresivităţii la copiii din generaţia actuală este în creştere şi acest fenomen s-a răspândit până la preşcolari, iar părinţii continuă să afirme că aceştia au probleme de comportament. “În realitate situaţia nu este chiar aşa. Copiii nu au dezvoltat un comportament atipic fără o cauză anume. Trebuie să existe un factor perturbator care îi destabilizează. Uităm de fiecare dată că orice copil care este bolnav fizic sau manifestă comportamente ieşite din normalitate (mai ales până la vârsta de 12 ani), precum agresivitatea, lipsa de atenţie, concentrare deficitară, izolarea, lipsa de răspundere etc, dintre motiv bine determinant. În realitate el somatizează conflictele din cuplu, din familie. Copilul care este tampon între părinţi va deveni agresiv sau va face diverse boli inflamatorii. El transmite, la nivel inconştient, că are nevoie de atenţia părinţilor. Iar dacă nu primeşte atenţia care îl hrăneşte şi-i aduce siguranţă, va apela la tot felul de comportamente, până o va obţine”, adaugă psihoterapeutul Maria Verdi, directorul Centrului ReCreation Life.

Maria Verdi: “Nu banii îi vor aduce siguranţă copilului, ci timpul de calitate petrecut cu el”

În acelaşi timp, precizează specialistul, un copil învaţă prin imitare, repetare şi memorare comportamentele modelelor parentale, nu cuvintele spuse de ei. “Copiii sunt oglinda noastră, afirmă Maria Verdi. Ei scot la suprafaţă tot ce am pus în mintea şi în sufletul lor. Dacă în noi există stima de sine scăzută, teama de nesiguranţă şi muncim 22 de ore pe zi pentru un viitor mai bun al copilului nostru, vom sădi în el nesiguranţa. Nu banii aduşi în casă, nu lucrurile materiale îi vor da siguranţa, nu reproşurile că i-am luat o casă sau o maşină îl vor face să aibă încredere în el. Revolta sau bolile lui atrag atenţia asupra timpului de calitate pe care l-am luat din viaţa lui, absenţa noastră fizică şi psihică”. 

În opinia aceluiași psihoterapeut există o cerinţă-modă la toţi părinţii, şi anume copilul lor trebuie să facă sport, dans, să înveţe germană, engleză sau altă limbă de circulație internațională, să picteze, să cânte, să fie cel mai bun la şcoală. În acelaşi timp, copilul trebuie să facă performanţă, iar toate acestea de la vârsta preşcolară. „Pretenţiile părinţilor sunt, de cele mai multe ori, exagerate şi scot în evidenţă frustrările nereuşitelor lor. În 24 de ore, copilul trebuie să meargă la toate meditaţiile, la toate cursurile, la toate competiţiile, la şcoală, să aibă şi o stare bună. Trebuie să obţină primul loc sau nota pentru care  părintele investeşte în el. Acest “trebuie” este atât de adânc în mintea noastră, încât  devine condiţie pentru a ne accepta proprii urmaşi. Nu luăm în calcul ce îşi doreşte copilul, ce poate copilul, ce abilităţi are copilul, aşa cum nu luăm în calcul că el manifestă doar ce am născut, educat şi crescut. Este adus pe lume de noi, este crescut de noi, nu poate oglindi decât ce suntem noi, părinţii”, consideră psihologul.

Pe lângă presiunile părinţilor, de obicei apar şi presiunile sociale

În cazul înregistrării unor nereuşite apar etichetele şi jignirile, iar toate acestea creează presiuni şi mai mari pe umerii copilului. Dacă acesta nu se îmbolnăveşte, începe să devină agresiv şi neatent în lumea reală, pentru că este foarte obosit psihic. “Oboseala apare pe fondul goanei după rezultate imediate, fără să ţinem cont că ei sunt doar copii şi au nevoile vârstei, au resursele vârstei, nu îi aducem pe lume pentru a-i creşte perfecţi, roboţi. Comportamentul nostru rigid induce stări de vină, ruşine, neputinţă care se transformă în fuga din real, în agresivitate. La presiunea părinţilor se adaugă presiunea socială, pe care cei mici o resimt. Toate aceste presiuni obosesc psihic copiii noştri, candidaţi la anxietate de performanţă, la depresii, la eşec”, avertizează psihoterapeutul Maria Verdi.

Ea menţionează și faptul că tot ceea ce lipseşte copiilor noştri sunt siguranţa, protecţia afectivă, acceptarea, timpul de calitate oferit de părinţi. “Suntem atât de preocupaţi să le aducem tot ce este mai bun în planul material, încât uităm calea către sufletul lor, uităm să ne conectăm cu ei, uităm să-i întrebăm ce nevoi au, ce simt ei, nu vedem ce se întâmplă în lumea lor, ţipăm la ei, plângem şi trăim drame pentru că nu au reuşitele pe care noi le-am dorit, ne îmbolnăvim şi apoi îi acuzăm că suntem bolnavi din cauza lor. Vedem în ei eşecul nostru, acuzându-i pe ei, acuzăm partenerul cu care l-am conceput şi crescut, ne acuzăm indirect pe noi pentru cum i-am educat. Şi uităm cu desăvârşire ce minunat este să fii părinte şi cât de mult ne-am dorit un copil. Uităm că atunci când l-am adus pe lume, ne-am bucurat şi l-am acceptat aşa cum este el, perfect în imperfecţiunea sa şi cu toate nevoile sale, dornici de a-i oferi protecţie, siguranţă, susţinere şi iubire necondiţionată. Uităm că suntem părinţii lor, uităm că sunt în această lume să trăiască visele lor, nu pentru a vindeca neîmplinirile noastre. Şi mai uităm că, atunci când nu vom mai fi în viaţa lor, nu vor conta moştenirile lăsate, ci toate momentele trăite împreună şi cum i-am crescut să trăiască această minunată viaţă-cadou”, conchide psihoterapeutul Maria Verdi.