Cine este Leonardo Badea, propunerea lui Marcel Ciolacu pentru funcția de premier, dacă trece moțiunea

31 august 2020 15:57   Național
Ultima actualizare:

Leonardo Badea s-a născut la 23 februarie 1975 în Târgoviște, Dâmbovița și este viceguvernatorul Băncii Naționale a României. Fost senator și deputat PSD el e propunerea lui Marcel Ciolacu pentru ocuparea funcției de premier al României, dacă moțiunea de cenzură va fi votată.

Leonardo Badea este în prezent membru al Consiliului de Administrație și viceguvernator BNR, licențiat în economie la Universitatea „Valahia” din Târgoviște, fost președinte al Autorității de Supraveghere Financiară și fost senator PSD.El ar putea ocupa fotoliul de prim-ministru, dacă moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban va trece.

În anul 2000 el a devenit asistent universitar la Universitatea pe care a și absolvit-o, iar a devenit lector.

Din 2002 până în 2008 a ocupat funcția de Secretar Științific.

Potrivit CV-ului său, în anul 2005 a obținut titul de doctor în economie la Academia de Studii Economice din București.

După anul 2008 devine decan al Facultății De Științe Economice din cadrul Universității Valahia, din Târgoviște.

În anul 2012, Leonadro Badea devine prorector al Universității. Tot în acest an își începe și cariera politică, fiind ales senator de Dâmbovița din partea PSD. În această perioadă, ocupă funcția de Secretar al Comisiei pentru buget, activitate bancară și piață de capital în Parlamentul României.

În anul 2016 este ales deputat de Dâmbovița și este numit președintele Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților.

Mandatul lui Leonardo Badea este destul de scurt, de doar șase luni, deoarece ăn 2017 Leonardo Badea este numit președinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

În 2019 el demisionează de la șefia ASF, dar în toamna anuluitrecut este numit viceguvernator al BNR.

În CV-ul său sunt enumerate premii si diplome de onoare primite, dintre care:

  • Diplomă de onoare și distincția „Profesionistul anului 2018” - – Asociația Generală a Economiștilor din România, 2019;
  • Diplomă aniversară – 70 de ani de la înființarea Facultății de Finanțe – Credit și 25 de ani de la începuturile Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori – Academia de Studii Economice, 2018;
  • Diplomă de excelență pentru rezultate deosebite în activitatea din domeniul academic – Societatea Română de Statistică, 2018;
  • Asociația Generală a Economiștilor din România, 2014
  • Diplomă de excelenţă pentru iniţiativă în promovarea profesiei de economist, 2011
  • Diplomă de onoare - Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu, 2011
  • Diplomă de excelenţă – Universitatea din Craiova, 2011
  • Premiul pentru aprofundarea cercetărilor privind calitatea activităţii bancare – Asociația Generală a Economiștilor din România, 2010
  • Diplomă de excelenţă pentru contribuţia adusă la dezvoltarea învăţământului românesc superior – Universitatea „Ovidius“ Constanţa, 2010.

Câți bani primea Leonardo Badea ca șef al ASF

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) are sub lupă cele mai importante pieţe financiare: pensiile private Pilonul II şi Pilonul III, piaţa asigurărilor (inclusiv RCA) şi piaţa de capital. Leonardo Badea, încasa 816.982 lei pe an, provenind din salariu ca preşedinte al ASF (580.205 lei), indemnizaţiile de şedinţă (203.268 lei) şi alţi 33.509 lei plata concediului neefectuat. Prin urmare, a încasat 68.000 de lei pe lună (14.000 de euro). 

Mai multe