Cine este preotul prins că întreţinea relaţii sexuale cu un minor

28 aprilie 2021 10:05   Național
Ultima actualizare:

Judecătorii au decis ca preotul ortodox să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. Acesta a fost prins în flagrant în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu un tânăr de 16 ani.

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a preotului Ene Marin, scrie Adevarul.ro. Acesta ceruse să fie arestat la domiciliu, însă judecătorii au respins cererea. Preotul Ene Marin (64 de ani), slujitor la biserica Fotăcheşti din oraşul Videle - Episcopia Alexandriei şi Teleormanului, a fost prins în flagrant în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu un minor de 16 ani, într-o locuinţă din Sectorul 3 al Capitalei. Minorul făcea parte dintr-un centru de plasament şi ar fi fost luat în mod frecvent de către acest bărbat şi ademenit cu bani, pentru a întreţine raporturi intime cu el, spun anchetatorii.

Implicat într-un dosar de şantaj

Numele preotului Marin Ene apare şi într-un caz de şantaj, pe care poliţiştii l-au instrumentat la începutul acestui an. Slujitorul Domnului a fost şantajat de mai mulţi tineri cu imagini compromiţătoare. În schimbul a 300.000 de lei, aceştia au promis că nu le vor face publice, pe internet. Preotul Ene a fost filmat în aceste ipostaze pe litoral, unde a călătorit împreună cu unul dintre suspecţi. Preotul apărea dezbrăcat alături de mai multe persoane. În perioada septembrie-decembrie 2020, suspecţii au primit de la preot 300.000 de lei pentru a nu publica acele imagini. Doar că aceştia au continuat să ceară bani, iar Marin Ene a sesizat Poliţia.

Citește pe adevarul.ro reacția Patriarhiei Române

Mai multe