Cine este socrul fostului principe Nicolae. Tatăl Alinei Binder are o istorie interesantă
Fostul Principe Nicolae a fost un monument de durere la înmormântarea Regelui Mihai, bunicul său, iar imaginile spun mai mult decât o mie de cuvinte. Singura alinare a tânărului în aceste momente grele a fost soţia sa, Alina Maria Binder, despre care până de curând se ştia că îi este doar logodnică. Cei doi se pare că s-au căsătorit în secret. Deşi Nicolae si-a pierdut dreptul de a emite pretenţii la coroană, Casa Regală şi-a dat acordul pentru nuntă, încă de pe vremea când Regele Mihai trăia.
Principele Nicolae (32 de ani) îşi revine cu greu după vestea care a îndurerat familia regală. Sprijinul lui este soţia, Alina Maria Binder (29 de ani), care a fost alături de fostul principe încă de când s-a aflat cumplita veste, dar şi pe întreaga durată a ceremoniilor prilejiute de funeralii.
Alina Maria Binder a lucrat la departamentul de relaţii publice a Asociaţiei Aviatorilor, condorm propriului profil de Facebook, condusă de tatăl său, Heinz Binder. Rolul asociaţiei a fost de a-i ajuta pe foştii piloţi pentru a-şi recupera de la Statul Român pensiile tăiate în timpul în care Emil Boc era premier. Chiar socrul fostului Principe, care a fost pilot timp de 25 de ani, a fost în această situaţie. Heinz Binder a reuşit, prin decizia instanţei, să-şi recupereze banii.
Astfel, in 2013, Heinz Binder a primit, printr-o decizie a Tribunalului Bucuresti, suma de 45.096 lei (aproximativ 10.000 euro la acea data), suma care i-a fost oprita din cuantumul pensiei in perioada 2010-2012. Pensia i-a fost recalculata, începand cu 1.04.2012, la 4.750 lei (peste 1.000 euro), iar decizia a rămas valabilă şi azi, potrivit Revistei Taifasuri.
Nicolae Medforth-Mills, nepotul Regelui Mihai şi fost Principe al României, s-a căsătorit în secret cu Alina-Maria Binder, o tânără discretă, pasionată de aviaţie. Ea chiar a urmat un curs pentru a putea obţine un atestat de copilot.
Soţia fostului principe a făcut Şcoala de Muzică şi Arte Plastice din Bucureşti şi a terminat Colegiul Naţional I.L. Caragiale. Ulterior, a studiat la Academia de Studii Economice (ASE) şi a absolvit un master în Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană la SNSPA, potrivit datelor publicate pe contul personal de socializare.
Alina Binder a devenit cunoscută odată cu relaţia pe care a avut-o cu Sebastian Blaga, fiul politicianului Vasile Blaga, fost ministru de Interne. Alina Binder are un frate, Mihai, care lucrează pentru Microsoft, părinţii celor doi fiind Rodica şi Heinz Binder.