Ciorbă de burtă mâncată cu furculiţa. O reţetă dintr-o carte de bucate de trei metri înălţime

2 octombrie 2016 20:17   Național
Ultima actualizare:

Cea mai mare carte de bucate din România, denumită ”Euphoria”, a fost lansată duminică, la Alba Iulia. Cartea de bucate este înaltă de trei metri şi aparţine Chef-ului Cosmin Toma, cunoscut pentru reţetele inovatoare pe care le-a propus în ultimii ani.

Inedita carte de bucate nu este una obişnuită, cu pagini, ci sub forma a două coperţi imense. ”Multă lume spune că sunt un bucătar mai excentric şi atunci a fost nevoie să ies şi cu altceva în faţă, nu doar cu o carte de bucate mică”, zâmbeşte Cosmin Toma.

Pe una dintre coperte se află patru reţete: ”Ciorbă de burtă piramidă”, ”Muşchiuleţ de porc umplut cu muştar şi bacon, servit cu sos travilion de Toma”, ”Rose de Toma” (trandafiri muraţi) şi un ”Cremeş” sub o formă inedită. Cealaltă copertă conţine caracterizările pe care mai mulţi bucătari i le fac lui Chef Toma.

”Am umblat la reinterpretarea preparatelor, astfel încât să poată fi servite şi la restaurante de high class. Am vrut să ridicăm bucătăria românească mai sus, putem concura oricând cu bucătăria franţuzească”, spune Toma.

El ne invită la ”Ciorba de burtă piramidă”, care se mănâncă nu cu lingura, ci cu furculiţa! Ingredientele necesare sunt oase de vită, burtă de vită, morcovi, ceapă, ţelină, iaurt sau smântână, usturoi, gogoşari în oţet, ouă, oţet sau suc de lămâie, piper boabe, foi de dafin şi sare. 

Vezi reţeta “Ciorbei de burtă piramidă” pe adevarul.ro!

Mai multe